Dor de cenaclu

de Teodor Munteanu

Aş vrea un cenaclu la fel ca înainte,
Aş vrea toată noaptea să cânt, să dansez .
Mi-e dor  să mai văd sala-ntreagă-n picioare
Cântând de iubire. Mi-e dor să visez . 

Sunt poate-un nostalgic ce caută-n noapte 
Un fir de lumină plecat în pustiu .
Deja ne-am pierdut  prea mult timp pe nimicuri . 
Decât niciodată e bun şi târziu .

Mi-e dor să am prieteni la fel ca şi mine
Ce vor să asculte un cântec frumos .
Când viaţă e dură cu-atâtea probleme 
Puţini sunt aceia cu chipul voios .

Românii sunt trişti, abătuţi, plini de gânduri,
Aleargă întruna, muncesc pe nimic.
Ar fi o minune s-avem un cenaclu 
Să fim fericiţi fie chiar şi un pic . 

Pierduţi sunt artiştii căci tristă e vremea,
Se-aude-n colind undeva rătăcind.
În el e lumină şi parcă îmi spune  
Că omul trăieşte în lume iubind . 

Suntem rătăciţi prin ungherele vieţii,
Mi-e dor de cenaclu, mi-e dor să mai cânt.
Orchestra-i tăcută, artiştii fac foamea,
Rămâne doar visul plăpând pe pământ .