Nocturna

Nu mai sunt pe lunca flori

Cantec
versuri :Stefan Octavian Iosif,
muzica : Teodor Munteanu

Nu mai sunt pe luncă flori

Văile-s deşarte,-

Ţipă cîrduri de cocori

Pribegind departe!...

 

Şi văzduhul s-a-nnorat

Ninge sus la munte-

Trec pe vale la iernat,

Turmele mărunte...

 

Plîng tilingi, tălăngi răspund,

Soarele apune,-

Glas de bucium sună-n fund

Ca o rugăciune...

Adrian Paunescu -Ce frumoasa esti

Suflet greu

Suflet greu

muzica : Teodor Munteanu

versuri : Bucur Nicusor Macin si Teodor Munteanu

Am un suflet greu, incarcat

Viata mea e o trista carte

Nu mai rad sunt un copil uitat

De parintii ce-au plecat departe

Sunt crescuta doar de bunici

Si oftez din zori  pana'n seara

La scoala  am doar note mici

Caci parintii-mi sunt plecati din tara

Unde esti tu draga mama

In ce colt de lume ai plecat

Unde esti tu draga tata

Lacrimile nu mi s'au uscat

Am sperat macar de Craciun

Sa fim toti ca si altadata

Poa te ca v-ati ratacit pe drum

Iar eu plang si va astept la poarta.

Noaptea  cand ma culc va visez

Cum stateam candva toti la masa

Tare-as vrea sa nu ma trezesc

Caci in zori sunteti plecati de-acasa.

Unde esti tu draga mama

In ce colt de lume ai plecat

Unde esti tu draga tata

Lacrimile nu mi s'au uscat

Te duci

Pot spune ca azi am mai compus o piesa pe versurile lui Eminescu.Am descoperit ca aceste versuri merg perfect pe muzica asta Mihai Eminescu Te duci...

Te duci şi ani de suferinţă
N-or să te vază ochi-mi trişti,
Înamoraţi de-a ta fiinţă,
De cum zâmbeşti, de cum te mişti.

Şi nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.

În faţă farmecul palorii
Şi ochi ce scânteie de vii,
Sunt umezi înfiorătorii
De linguşiri, de viclenii.

Când mă atingi, eu mă cutremur,
Tresar la pasul tău când treci,
De-al genei tale gingaş tremur,
Atârnă viaţa mea de veci.

Te duci şi rău n-o să-mi mai pară
De-acum de ziua cea de ieri,
Că nu am fost victimă iară
Neînduratelor dureri.

C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflări fierbinţi,
Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci
Ca să mă faci să-mi ies din minţi.

Puteam numiri defăimătoare
În gândul meu să-ţi iscodesc,
Şi te uram cu-nverşunare,
Te blestemam, căci te iubesc.

De-acum nici asta nu-mi rămâne
Şi n-o să am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mâine,
Ca mâini toţi anii s-or urma -

O toamnă care întârzie
Pe-un istovit şi trist izvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.

Viaţa-mi pare-o nebunie
Sfârşită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n braţe te-am ţinut.

De-atunci pornind a lui aripe
S-a dus pe veci norocul meu -
Redă-mi comoara unei clipe
Cu ani de părere de rău

Suflet de artist

de Florin Fînaru

Românitatea astăzi în suflet lacrimi creşte,
Eroii ei iluştri de veste dau în cer,
Nicolaescu Sergiu spre ei acum păşeşte
În urma lui pământul a-ncremenit în ger.

Aud în depărtare topind într-o mulţime
O lacrimă curată un tinerel bălai,
Un pistruiat de aur nepotrivit în rime
Cu spiritele vremii iluzii pentru rai.

Şi totuşi pata oarbă, ideea comunistă
Nu i-a atins esenţa, căci el, nevoalat,
A zugrăvit în cadre cu inima artistă
Esenţe umaniste: femeie şi bărbat.

Esenţe în mişcare, esenţe-n devenire
Între lumini şi umbre, proiecte către cer,
Pocale ale artei urcând spre nemurire
Şi pâinea lor şi vinul şi chipul efemer.

Îţi mulţumim, maestre, că ne-ai hrănit cu artă,
Peliculele tale au suflet românesc,
Istoria luminii şi-a umbrelor mai poartă
Eternele mistere din tot ce-i omenesc.

Istoria de veacuri, poema cea română
Idei şi sentimente mereu ţi-a inspirat,
Iar tu trudit-ai aspru ca toate să rămână
Să-nveţe tot românul ce trebuie-nvăţat!

Tu pe ecranul lumii ne-ai proiectat, maestre,
Şi ştim deplin şi sigur: Nu suntem mai prejos!
Să-ţi fie lină viaţa în lumile celeste
Cu neamul din vechime şi cu Iisus Hristos!

                                       04 ian. 2013