Ana Maria Paunescu

de Teodor Munteanu


Deşi nu te cunosc, te ştiu prea bine,
Tu eşti iubirea Marelui Poet.
În tine tatăl tău respiră încă,
În tine-i bate inima din piept.

E greu să crezi că el s-a dus departe,
În Ţara de Apus făr' de apus.
Ai vrea să-l ştii că ne priveşte încă
Din cerurile unde zboruri nu-s.

Îi simt şi eu prezenţa printre rânduri
Dar şi absenţa i-o resimt la fel.
Acuşi vor înflori din nou copacii.
E-ntâia primăvară fără el.

Poetul a plecat. S-a dus departe,
În Ţara de Apus cu rai şi iad.
Rămâne glasul său înscris în şoapte,
Petalele din zâmbet parcă-mi cad.

Păstrezi în pieptul tău mausoleul
Acelui ce ţi-a fost iubit tătic.
El e Titanul , e un munte mare,
Degeaba vor să-l facă unii mic.

Iubirea e un vals. E poezie.
Ca nişte credincioşi ei ne-nchinăm.
Păstrând în suflet flacara speranţei
Cu vise, flori şi lacrimi mai cântăm.