Buna ziua. Ma numesc Teodor Munteanu si sunt cantautor de muzica pt copii. Cant dar si compun muzica pt copii. Cel mai cunoscut cantec compus de mine este Ursuletii s-au trezit, buna dimineata, care are deja vreo 15 milioane de vizualizari pe youtube. De 17 ani fac spectacole muzicale pt copii in scoli si gradinite. Daca doriti un spectacol muzical (chiar si pe perioada verii) ma puteti contacta la tel.0742770244.


  • oferta cd-uri 2017

    vineri, 24 februarie 2012

    Vara de Otilia Cazimir

    O piesa de-a mea interpretata de bunul meu coleg si prieten,Iulian Ambrosie

    Un comentariu:

    1. Poezia "Îmi e atât de dor" prezintă un contrast puternic între dorinţa ta de simplitate şi masa consistentă a încărcăturii simbolice prin care o exprimi. Ceea ce este interesant şi oarecum ciudat. Însă aceasta nu-i diminuează câtuşi de puţin din valenţele artistice. Repetiţia prepoziţiei “fără” conferă procedeului construcţiei poetice o aură misterioasă care aminteşte de stilul marelui Nichita – mă refer la maniera inedită a construcţiei metaforelor prin antiteza existenţă-nonexistenţă, neant. Din această perspectivă “Necuvintele” au căpătat formă poetică, au căpătat, iată, existenţă, prin geniul creatorului poet. Tu procedezi în poezia ta oarecum asemănător la nivelul elaborării substanţei literare, mai ales că poezia are pe alocuri rostire în hainele ...prozei. Este, de fapt, ceea ce face sculptorul, ca să parafrazez un citat celebru, adică ia piatra brută şi înlătură ceea ce este de prisos... În cazul tău piatra brută este însăşi existenţa din ce în ce mai contaminată de sordid material şi spiritual. Ce-i drept, din acest punct de vedere poezia exprimă un mare adevăr! Nu ştiu dacă nimicul lumii se naşte şi moare în fiecare clipă. Din acest punct de vedere acest reflexiv pe care tu îl foloseşti poate fi privit dubitativ. Poate că tocmai sufletele rătăcite ale oamenilor de la calea purităţii, poate tocmai ele nasc nimicul lumii. Iar în acest caz, reflexivul are cu totul alte conotaţii. Oricum, de remarcat metafora “nimicul greu al lumii” care surprinde un întreg univers contemporan demn de o uriaşă groapă a multor istorii individuale, dar şi colective. La un moment dat, spre finalul poeziei devii interogativ dar şi extrem de încifrat închizând aproape ermetic universul de semnificaţii printr-o metaforă aparent nereuşită. Repet, aparent nereuşită! Un critic literar scrupulos s-ar putea întreba de ce să compari timpul cu o …cană? Şi totuşi aici poezia proiectează în introspectivul individual şi colectiv o imensă ...gaură neagră poetică. Se ştie, găurile negre sunt printre cele mai misterioase corpuri (şi fenomene deopotrivă) din Univers. Dar la fel de bine se cunoaşte că odată intrat/ă în gaura neagră nimic nu mai are scăpare. Nici măcar lumina! Ştiinţific vorbind, ultimele cercetări dau şanse zero de a scăpa de acolo. Unii cercetători însă au speranţa că, cel puţin teoretic, s-ar putea scăpa din gaura neagră. Oricum, orizontul evenimentelor, cum mai este numită ajungerea în zona proximă şi fără întoarcere a găurii negre devine o muchie extrem de îngustă, ca să folosesc metafora din poezia ta. Din acest punct de vedere scurgerea pe muchia îngustă a cănii are mai multe semnificaţii decât poate ai conştientizat chiar tu însuţi, zămislitorul versurilor! Cine a băut, bea sau va bea din cana aceea a timpului? Iar scurgerea pe muchia îngustă a cănii timpului este un rău sau un …bine existenţial? Desigur, scurgerea aceea este percepută de mintea umană eminamente ca un rău existenţial. Totuşi, poezia ta deschide perspective (mai) profunde în lumina versului de forţă, care trimite cu gândul la zonele pure afectiv din preajma Creatorului, vers încărcat cu o dorinţă-energie şi vorbe susceptibile, până la urmă, a fi gândite de El Însuşi: “Mi-e dor de noi.”

      RăspundețiȘtergere