vineri, 11 aprilie 2014

Iubire si ura


Dumnezeu nu a dat pe pamant doar viata dar a dat si moartea. Nu a dat doar binele dar a dat si raul. Nu a dat doar fericirea ci si deznadejdea . Nu a dat doar iubirea ci a dat si ura, acest sentiment inuman dar totusi atat de uman pt ca se naste in oameni. Ura creeaza razboi intre oameni. Razboiul duce la sfarsitul oamenilor. Deci ne sinucidem. Traim un joc ciudat, absurd dar totusi atat de frumos numit viata. E greu sa traiesti dar cu toate astea nu-ti doresti sa mori. Ceva nu te lasa : iubirea. Iubirea de sine, iubirea pentru fiintele dragi, iubirea pt tot ce te inconjoara. Iubirea pentru lumina adica pentru soare, acest astru total, vital si totusi, efemer al nostru, al oamenilor. 
Aceasta fotografie te poate duce spre ideea de perfectiune. Exista barbat si exista femeie. Lumea e perfecta. Si cu toate astea cuplurile perfecte sunt foarte rare. Ceva nu merge totusi. De ce se ajunge la divort ? Cumva iarasi ura? Ea nu ne lasa sa ne bucuram de viata? Cine a creat-o si de ce? Mergem la starea civila incarcati de emotie pozitiva si de speranta si sfarsim o iubire( sau iubirea, ca unii spun ca iubesti doar o singura data) lamentabil in tribunal, cu un suflet inchircit si plin de ura pt cel care"ne-a mancat cei mai frumosi ani din viata". Si cu toate astea viata merge mai departe, in sensul ei unic si ireversibil. 
Acestia din poza sunt parinti intr-un stadiu incipient. Iubirea duce la facerea de copii. Asta stim sa facem cel mai bine. Mai bine decat sa iubim sau sa uram. 

Pt cei cu cont pe Facebook si cunoscatori de limba italiana gasiti si alte comentarii vis-a-vis de poza de mai sus aici
Mai jos un cantec despre iubire si ura .




Noaptea de-a fi om
versuri : Adrian Paunescu
muzica si voce : Teodor Munteanu
Refren:
Asta-i noaptea de-a fi om
Şi toţi plopii sunt cu soţ,
E cu noi şi Dumnezeu
Noaptea asta suntem toţi.

1.E-o lumină fără leac
Pretutindeni pe cuprins
Nu se mai deosebesc
Ce e viu şi ce e nins.

2.Numai suflet peste tot,
Din pământ şi pân' la cer,
Trec statuile pe drum
Şi îngână lerui ler.

3.N-are ura nici un loc,
În miros de cozonac,
Cainii rai se potolesc
Şi guvernele mai tac.

4.Şi-i atâta de frumos,
Cât suntem de muritori,
Că, ieşind la câmp deschis,
Facem oameni din ninsori.


1.Mai avem şi chef de vis,
Mai urcăm lumini pe porţi,
Presărând cu stropi de vin
Amintirea celor morţi.

2.Dar acum suntem cu ei,
Ei la mese stau cu noi
Şi-ar sta mult de n-ar avea
Cale lungă înapoi.

3.Ce ne mai putem dori?
Ce să-i cerem celui bun?
Tu, un an cât sfânta zi
Dă-ne nouă, Moş Crăciun.

4.Dă-ne suflet omenesc
Să ne mai putem iubi,
S-apărăm pe cei bătrâni
Şi să-i creştem pe copii.

Să scăpăm de-acest blestem,
Să scăpăm de-acest deochi,
Să-l primim pe pruncul sfânt,
Să-i dăm lacrimi pentru ochi.

Este noaptea de minuni,
Dalbe flori şi lerui-ler,
Când pământul păcătos
Printr-o iesle iese-n cer.

24 decembrie 1998, Adrian PĂUNESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu