Buna ziua. Ma numesc Teodor Munteanu si sunt cantautor de muzica pt copii. Cant dar si compun muzica pt copii. Cel mai cunoscut cantec compus de mine este Ursuletii s-au trezit, buna dimineata, care are deja vreo 15 milioane de vizualizari pe youtube. De 17 ani fac spectacole muzicale pt copii in scoli si gradinite. Daca doriti un spectacol muzical (chiar si pe perioada verii) ma puteti contacta la tel.0742770244.


  • oferta cd-uri 2017

    joi, 6 ianuarie 2011

    Limba romana

    de Teodor Munteanu


    Limba romana
    e pura
    pentru ca e un izvor
    din care bei 
    cand ti-e dor
    de tara ,
    de mama ,
    de bunicul ,
    de tine cand erai copil .

    Limba romana

    e pura
    pentru ca e un suc racoritor
    care iti stinge zapuselile stranse in tine .
    Pantofii altor limbi
    te strang
    si ii scoti
    ca sa  mergi descult prin limba romana  ,
    racorindu-ti talpile .
    Limba romana este cerul tau
    pe care-l privesti nestingherit .
    Limba romana este invatatoarea ta din clasa a I -a
    pe care nu o vei uita niciodata .
    Limba romana e acasa ,
    e a ta nevasta
    frumoasa .

    Email de la Florin Fanaru :

    Bună, Teo, nu prea am acum timp, căci am mult de luctat și învățat, dar tot îmi fac timp pentru a-mi arunca câte o privire pe ceea ce ai mai ...publicat. Chiar dacă e format electronic, e tot ca o publicație, atâta vreme cât însuși termenul vine de la adjectivul public, adică pentru toți.
    Pantofii altor limbi
    te strâng
    și îi scoți
    ca să mergi desculț prin limba română,
    răcorindu-ți talpile.
    Metafora este superbă, iar eu pot să spun că deseori am avut sentimentul acesta pe care tu l-ai exprimat prin această metaforă. Nu este vorba, evident, despre comoditatea de a studia alte limbi sau incapacitatea respectivă. Dimpotrivă. Paradoxal, poți avea acest sentiment tocmai după ce ai studiat și cunoști destul de bine alte limbi!!! Și, la fel de evident, nu este vorba despre o atitudine depreciativă la adresa altor limbi. Ai surprins aici tainice înțelesuri afective ale sufletului omenesc, acea claritate, libertate și chiar sentiment de securitate pe care le are și le oferă o limbă maternă care crește în copil odată cu el însuși devenindu-i parte și întreg totodată, axă evolutivă. Mă voi apleca altădată cu atenție pe toată poezia, există și alte aspecte reușite în ea, dar metafora aceasta mi-a sărit în ...brațe! Îți trimit o poezie celebră de-a lui Marin Sorescu, acum în preajma sărbătoririi geniului eminescian. Poate ai studiat această poezie în liceu sau facultate! Oricum, chiar și reamintirea ei este ...terapuetică pentru suflet.

    TREBUIAU SĂ POARTE UN NUME
    de Marin Sorescu
    Eminescu n-a existat.

    A existat numai o ţară frumoasă
    La o margine de mare
    Unde valurile fac noduri albe,
    Ca o barbă nepieptănată de crai
    Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
    În care luna îşi avea cuibar rotit.

    Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
    Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
    Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
    Cărora le plăcea să spună,
    Seara, în jurul focului poezii ¬-
    "Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

    Dar fiindcă auzeau mereu
    Lătrând la stâna lor câinii,
    Plecau să se bată cu tătarii
    Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
    Şi cu turcii.

    În timpul care le rămânea liber
    Între două primejdii,
    Aceşti oameni făceau din fluierele lor
    Jgheaburi
    Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
    De curgeau doinele la vale
    Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
    Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
    Şi ai altor ţări româneşti.

    Au mai existat şi nişte codri adânci
    Şi un tânăr care vorbea cu ei,
    Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

    Acest tânăr cu ochi mari,
    Cât istoria noastră,
    Trecea bătut de gânduri
    Din cartea chirilică în cartea vieţii,
    Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
    Care îi ieşeau mereu fără soţ.

    Au mai existat şi nişte tei,
    Şi cei doi îndrăgostiţi
    Care ştiau să le troienească toată floarea
    Într-un sărut.

    Şi nişte păsări ori nişte nouri
    Care tot colindau pe deasupra lor
    Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

    Şi pentru că toate acestea
    Trebuiau să poarte un nume,
    Un singur nume,
    Li s-a spus Eminescu.

    Un comentariu:

    1. După un cincinal...
      O poezie ea însăşi ca un izvor... De data aceasta remarc efectul artistic indus de o subtilă abatere a cursului firesc al gândirii receptorului poetic. După metafora pantofilor altor limbi care te strâng, te-ai gândi firesc la scoaterea lor pentru a-i înlocui cu pantofii limbii tale materne... Dar nu. Poezia nu alunecă nici înspre reluarea unei metafore care şi-a epuizat prospeţimea, desculţ în/prin iarbă. Teodor Munteanu (re)creează posibilitatea unei introspecţii oferindu-ne cadrul unei regăsiri intime inefabile petrecută între cititor şi sufletul românesc transfigurat în limba maternă.
      Amintindu-l pe ilustrul Nichita care extindea spaţiul limbii la spaţiul patriei - limba română este patria mea, să păstrăm corespondenţele cu "recenzia" făcută în urmă cu cinci ani...

      Muzeul satului
      de Marin Sorescu
      Din viaţa acestor oameni
      Lipsesc mai multe secţii,
      Iar altele, cum ar fi
      Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
      În istorie,
      Sunt slab reprezentate.

      Nu întâlneşti aici nici o monedă,
      Pentru că, neavând aur şi argint,
      Ţăranii şi-au gravat anual chipul
      Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
      Care nu ni s-au păstrat.

      Păsări împăiate
      Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
      Dar le-a fost milă să ucidă
      Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
      Care le cântau fără bani toată viaţa,
      Şi toată moartea.

      Era primitivă,
      Antică, medievală
      Apar ca una singură,
      Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
      N-au băgat de seamă că între aceste epoci
      Există deosebiri
      Fundamentale.

      Aici exponatele cele mai numeroase
      Sunt bordeiele.
      De la munca pământului
      Ţăranii intrau direct în pământ,
      Să se odihnească.

      Din loc în loc intre bordeie
      Sunt intercalate răscoalele:
      A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
      şi Crişan, a lui Tudor,
      Construite de data asta la suprafaţă
      Cu un uimitor simţ al simetriei
      Arhitectonice.

      Vizitatori,
      Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
      Aflate-n muzeu.
      Sunt exponate originale,
      Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
      Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
      Care a durat
      2000 de ani.

      RăspundețiȘtergere