Stelele ploi de Florin Fînaru

 E-mail de la Florin :
 " Dragii mei, Carmen și Teo, mătușa mea, sora mamei, avea 67 de ani, locuia la Vaslui, nu avea copii, ci doar un soț devotat și înstărit totuși. Nu super bogat, dar peste medie, oricum! Omul chiar a încercat tot ce a depins de el, dar destinul a dorit altfel. Dumnezeu s-o ierte!  Am scris o poezie. Nu știu în ce măsură metafora Stelele ploi are valoare literară, aici e discutabil, fără îndoială! Eu acum, fiind implicat într-un eveniment neplăcut, dar care face parte din viață, m-a interesat mai puțin valoarea literară și mai mult să exprim o stare de suflet!                            Stelele ploi                                 de Florin Fînaru

Suntem galaxii diferite

Și timpul ce crește în noi

Adună oglinzi risipite

Din lacrima stelelor ploi.

Te-nchipui etern în visare

Atlantul din tine e zeu…

Sublim ne-am pierdut în uitare,

În jocul absent și ateu.

Și vine o vreme când plouă

Și plouă cu noi către cer,

Ne-ntoarcem din frunze de rouă,

Din lumea de vis efemer.

Mai cade puternic lumină

Din ochii absenți de neant,

Se-ntoarce-n privirea divină

Oftatul prelung din atlant.

Mai ninge spre stele lumină,

Pământul mai plouă spre cer

Cu clipe ce ies din rutină,

Din sufletul lumii stingher.

Mai curge-nsetată poveste

Din freamătul lumii absent

Și urcă agale spre creste

Iluzia unui torent.

Ne-ntoarcem în albele astre

În zborul rotit spre înalt,

Ne-ntoarcem prin vămile-albastre,

Noi, stelele ploi din bazalt. "