Poet al suferinţei

de Teodor Munteanu

Un om ca Păunescu se naşte doar o dată

Când ceasul bate-n taină c-a mai trecut un veac .

Carpaţii i-au fost tată iar mamă Marea Neagră

A mai avut şi-un frate : poporul cel sărac.

Pilon de conştiinţă şi aripă de geniu

E versul care curge prin cărţile lui mari

El e izvorul care ţâşneste chiar din munte

Din apa-i curgătoare să bem să fim mai tari .

Maestre Păunescu , ne este dor de tine

Crăciunul stă să vină cu mere şi colaci .

Chiar de primim cadouri şi-n jur e veselie

Noi suntem fără tine colindători săraci .

E 22 decembrie când scriu aceste versuri

E 7 dimineaţa dar nu s-a luminat

Eu mă gandesc la tine , poet plecat pe mare ,

Citindu-ţi poezia mă simt un om bogat .

Prin versurile tale păşim în altă lume ,

Cu gând curat şi vise de om cu suflet pur

Printr-o magie albă ai prefăcut în versuri

Oftatul ,deznădejdea şi răul dimprejur .

Poet al suferinţei , ai plans cu versuri calde ,

Ai spus cu voce tare tot ce aveai de spus .

Un felinar de noapte , o lună ce veghează , 

Ai fost şi esti lumina ce crede în Isus .

22 decembrie 2010