Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!
N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!
Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!
Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:
-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...
..........
De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!
Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...
-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...
..........
Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...
..........
La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...
stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!
Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!
Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!
E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!
Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!
............
De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!
.............
Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!
Autor: Dorel Mărgan ✍
Once upon a time, a man, a mere servant,
A Christian, with a pure heart,
Worked for a wealthy master,
For nearly nothing, from the start!
He had no wealth, poor as can be,
Living from day to day,
Laboring for the prosperous man,
For a bed and a crust of bread, his pay!
But one day, they took some food,
And set out on their way,
The master wanting to show
His servant all his vast array.
Riding proudly, on his steed,
The sky clear, the day bright,
He led the servant up a hill,
And with a hand outstretched, said in delight:
“Look out as far as you can see,
Forests, fields... all that's best...
You can't even imagine
What I own... how much I have amassed.”
From up on the hill, the poor man gazed,
Looking down, far below,
Through the trees, he saw the manor,
In all its grand and splendid glow!
Looking around, he then saw more,
In the shade, by the trees that stand,
Herds of sheep grazing,
Hundreds of horses... and cattle across the land.
“Do you see how far the land stretches?
I can't even count it all...
Everything your eyes can grasp,
And even beyond... it's mine, great and small.”
It was a warm summer day,
Not a cloud in the sky, no rain in sight,
And it had grown late,
As the two talked on that hill until night.
On their way back, down the same road,
The servant, filled with God's grace,
Whispered, “Master, I’d like to tell you now,
Of the riches that I too embrace.
Master... look up at the sky,
Do you see how many stars there be?
Until today, I never told you...
But all of them, they belong to me!
You cannot grasp the mystery,
How great my wealth truly is...
Look even higher... there is Heaven,
And all you see there... that is mine, no less!
Even though, today, on this earth,
I have nothing but the clothes I wear,
I’ve made a Covenant, you see,
That binds me to the Kingdom up there!
It’s hard for you to understand,
But there will come a day,
When I shall go to Heaven,
Where joy is forever to stay!
Today, all is yours, master,
But you will leave it behind,
For life is but a leaf in the wind,
And nothing will you take with you, keep that in mind!”
Whether the master understood,
I couldn’t tell you, even so,
But on the return trip,
He was silent the whole way home.
True wealth is not in money,
Nor in sacks of gold we view...
Rich is the one who has,
In their heart, the Lord, our GOD, true!
Author: Dorel Mărgan ✍
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.