The Years Pass

The Years Pass

The years of youth pass, one by one, 

And we too pass, like poor dust in the air, Like a knife that cuts through a wound with care, 

Learning from all that life has done.

From all the things that seem like chance, From all that feels like there’s no goal, From everything, you learn with a child’s soul, 

Listening to a wiser brother’s stance.

We pass, no doubt, without a sign, 

With days slipping by, all the same, 

And when we leave, we leave like from a game, 

With lives piled up in memories, line by line.

We hurry to a place, though we know not where, 

The only thing we know: something waits ahead, 

We climb through life, step after step we tread,

 And the staircase doesn’t end, as long as we’re there.

And then, as if at an undeserved end, Looking back, we’re gripped by sorrow,

 And wonder if this was the path we were to follow, 

The one for us, truly meant to mend.

But no one’s here, no one to explain 

What’s right for us, or even why, 

And yet, the truth we can’t deny: 

Old age is much too hurried in its claim.

Trec anii

Trec anii tinereții, rând pe rând, 

Și noi ne trecem, pulbere sărmană, 

Ca un cuțit ce trece printr-o rană, 

Din toate, ale vieții, învățând. 

Din toate care par întâmplătoare, 

Din tot ce pare fără vreun mobil, 

Din toate-nveți, mirat, ca un copil

Ce își ascultă fratele mai mare. 

Ne trecem, negreșit, pe nesimțite, 

Cu zile-ntregi, scurgându-se la fel, 

Și, când plecăm, plecăm ca din hotel, 

Cu vieți, în amintiri, îngrămădite. 

Grăbiți s-ajungem, unde, nici nu știm 

Atâta știm: că un "ceva" ne-așteaptă, 

Urcăm prin viață, treaptă după treaptă, 

Și scara nu se gată, cât trăim. 

Și-apoi, ca-ntr-un final, nemeritat, 

Privind în urmă, ne cuprinde jalea, 

Și ne-ntrebăm de asta fost calea

Aleasă pentru noi, cu- adevărat. 

Dar nu e nimeni, nimeni să ne-nvețe, 

Ce-i bine pentru noi, și nici de ce, 

Și, totuși, adevarul ăsta e:

Că-i prea grăbit-această bătrânețe.

Author: Sorin Poclitaru

English version: AI