Buna ziua. Ma numesc Teodor Munteanu si sunt cantautor de muzica pt copii. Cant dar si compun muzica pt copii. Cel mai cunoscut cantec compus de mine este Ursuletii s-au trezit, buna dimineata, care are deja vreo 15 milioane de vizualizari pe youtube. De 17 ani fac spectacole muzicale pt copii in scoli si gradinite. Daca doriti un spectacol muzical (chiar si pe perioada verii) ma puteti contacta la tel.0742770244.


  • oferta cd-uri 2017

    marți, 5 iulie 2011

    Colaj de poezii dedicate Maestrului Paunescu

    (poeziile sunt adunate de pe acest blog)

     

    sâmbătă, 23 iulie 2011

    Să reînviem acum Cenaclul !

    de Teodor Munteanu

    Cuvintele sunt astăzi doruri
    Ce amintiri ne răscolesc.
    Fiindcă a fost un Păunescu
    Eu astăzi folkul îl iubesc !

    Să ducem Flacăra spre mâine
    Căci chiar și azi se nasc copii.
    Cu fiecare cântec sacru
    Încet și sigur reînvii.

    Să dăm culturii iar o șansă
    Să ne aducă la liman.
    Căci fără folk și fără artă
    Românul e doar un golan.

    Ajunge cu-ndobitocirea !
    E timpul marilor poeți !
    Am putrezit prea mult în cârciumi
    Drogați și proști și mai mult beți .

    Hai să lansăm din nou cenaclul
    Pe marea marilor valori!
    A noastră țară va renaște
    Prin folk, române, altfel mori !

    Vom zace ca și Atlantida
    La fund prin mâl și prin nisip.
    De nu reînviem cenaclul
    Maneaua va rămâne VIP !

     

     

    duminică, 6 februarie 2011

    Cenaclul a murit

    de Teodor Munteanu


    Cenaclul a murit, s-a prăbuşit un templu
    Ciudată este viaţa adesea şi-uneori
    Căci regele murit-a, pe masă-i al său sceptru,
    Putere cine are de-al ridica spre sori?


    Nimic nu are farmec aşa ca altădată,
    Pe când trăia Titanul ce-l venerăm mereu
    Suntem colindătorii fără elan şi tată
    Cântăm de dor şi ţară, dar sufletul ni-e greu.


    Plăpândă e fervoarea, căci rana-i încă vie
    Noi suntem cabotinii cu Hamletul pierdut,
    Suntem şi personaje reale-n tragedie,
    Avem în loc de zâmbet un rânjet prefăcut.


    Cum poate să existe o poezie pură
    Când noi suntem produsul de ev fără talent
    Simţirea-i îngheţată de griji cotidiene
    Al nostru cer cu stele de lună e absent.


    Când a plecat poetul ne-am luat cu toţi adio
    De la lumina care venea din reflector
    Acum avem opaiţ ce luminează palid
    Bătrâne Adriane, de tine ne e dor!

    joi, 23 decembrie 2010

    Dor de cenaclu

    de Teodor Munteanu

    Aş vrea un cenaclu la fel ca înainte,
    Aş vrea toată noaptea să cânt, să dansez .
    Mi-e dor  să mai văd sala-ntreagă-n picioare
    Cântând de iubire. Mi-e dor să visez . 

    Sunt poate-un nostalgic ce caută-n noapte 
    Un fir de lumină plecat în pustiu .
    Deja ne-am pierdut  prea mult timp pe nimicuri . 
    Decât niciodată e bun şi târziu .

    Mi-e dor să am prieteni la fel ca şi mine
    Ce vor să asculte un cântec frumos .
    Când viaţă e dură cu-atâtea probleme 
    Puţini sunt aceia cu chipul voios .

    Românii sunt trişti, abătuţi, plini de gânduri,
    Aleargă întruna, muncesc pe nimic.
    Ar fi o minune s-avem un cenaclu 
    Să fim fericiţi fie chiar şi un pic . 

    Pierduţi sunt artiştii căci tristă e vremea,
    Se-aude-n colind undeva rătăcind.
    În el e lumină şi parcă îmi spune  
    Că omul trăieşte în lume iubind . 

    Suntem rătăciţi prin ungherele vieţii,
    Mi-e dor de cenaclu, mi-e dor să mai cânt.
    Orchestra-i tăcută, artiştii fac foamea,
    Doar visul rămâne plăpând pe pământ .

    miercuri, 22 decembrie 2010

    Poet al suferinţei


    de Teodor Munteanu

    Un om ca Păunescu se naşte doar o dată
    Când ceasul bate-n taină c-a mai trecut un veac .
    Carpaţii i-au fost tată iar mamă Marea Neagră
    A mai avut şi-un frate : poporul cel sărac.

    Pilon de conştiinţă şi aripă de geniu
    E versul care curge prin cărţile lui mari
    El e izvorul care ţâşneste chiar din munte
    Din apa-i curgătoare să bem să fim mai tari .

    Maestre Păunescu , ne este dor de tine
    Crăciunul stă să vină cu mere şi colaci .
    Chiar de primim cadouri şi-n jur e veselie
    Noi suntem fără tine colindători săraci .

    E 22 decembrie când scriu aceste versuri
    E 7 dimineaţa dar nu s-a luminat
    Eu mă gandesc la tine , poet plecat pe mare ,
    Citindu-ţi poezia mă simt un om bogat .

    Prin versurile tale păşim în altă lume ,
    Cu gând curat şi vise de om cu suflet pur
    Printr-o magie albă ai prefăcut în versuri
    Oftatul ,deznădejdea şi răul dimprejur .

    Poet al suferinţei , ai plans cu versuri calde ,
    Ai spus cu voce tare tot ce aveai de spus .
    Un felinar de noapte , o lună ce veghează , 
    Ai fost şi esti lumina ce crede în Isus .

    marți, 21 decembrie 2010

    Artist din stele

    de Teodor Munteanu

    Bătrânul timp ne trage pe toţi pe roata vieţii
    Un leş devine trupul căci omu-i muritor .
    Dar ceea ce rămâne e spiritul său sacru .
    Doar el ne incalzeste când de artist ni-e dor .

    Artistul e o torţă ce arde-n continuare .
    A trebuit să plece doar fizic în alt loc ,
    Un prieten de nădejde , o amintire vie ,
    Chiar şi plecat în stele e candelă şi foc .

    Noi , cei rămaşi în viaţă , suntem o prelungire
    A notei ce-a cântat-o când pe pămant era .
    Daca iubeşti cultura citeşte şi ascultă
    Ce a creat artistul .E moştenirea sa .

    In noaptea ignoranţei cultura e lumină
    E ochiul care vede , e nasul când miros .
    Se degradează omul rămas in întuneric
    Ca şi paltonul care de molii este ros .

    Cuvintele sunt păsari ce populeaza cerul
    Cu ele se înalţa şi omul pământean .
    Călătorim spre stele într-un palton albastru
    Şi devenim planete prin artă nu prin ban .


    duminică, 5 decembrie 2010

    De o lună şah jucăm

    de Teodor Munteanu


    O luna fara poetul Adrian Paunescu 


                                               Motto : " Acum o lună
                                                             Regele murea
                                                             Absurd şi trist
                                                             În pătrăţica sa ."
    De o lună şah jucăm
    Fără regele pe tablă
    Noi  suntem copiii lui
    Că ne-a fost ca şi un tată .

    De o lună acest veac

    Are mai puţin un sceptru .
    Mi se pare ca mimăm 
    Că mutăm pe alb sau negru .

    Jocul ăsta a ajuns

    Amalgam de superstiţii .
    "  -Regele e un nebun ! "
    Unii vor să-i spună minţii .

    De o lună şah jucăm

    Dar nimic nu-i ca înainte .
    Regele cel scos din joc
    Este viu doar prin cuvinte .


    De o lună şah jucăm
    Într-un joc de interese.
    Cui îi pasă azi de folk
    Când se promovează fese ?

    De o lună şah jucăm

    Însă tabla e în pantă .
    Regele a fost vulcan
    Ce a scos atâta magmă .

    Noi , pionii rătăciţi ,

    Îi suntem exploratorii 
    Fie pepitele ei 
    Să vă lumineze zorii .

    joi, 25 noiembrie 2010

    Artiştii pleaca suparaţi

    de Teodor Munteanu

    Noi suntem prea indiferenţi
    Şi uneori chiar răi
    De artă parcă am uitat ,
    Suntem în suflet goi .

    Sunt 3 artişti ce au plecat

    În mai puţin de-un an
    Doar unul dintre ei  s-a stins
    Pe patul de spital .

    Artiştii pleaca supăraţi

    Complet dezamăgiţi
    De ce-au vazut şi au simţit
    În ale noastre minţi .

    Artistu-i pasul cadenţat

    El  vieţii îi dă ritm   .
    E ceasul orelor ce vin .
    E pulsul ce îl simt .

    Artistu-i frunza din copaci  ,

    E mirosul din flori  ,
    Cine din noi nu a simţit
    Cum arta-ţi dă fiori ?

    Noi trebuie să îl iubim
    Aşa ar fi normal .
    O ţara fără de artişti
    E un imens spital .

    E timpul ca să-i rechemăm
    Să locuiască-n noi . 
    Căci altfel  toata munca lor 
    Ajunge la gunoi .

    joi, 25 noiembrie 2010

    Mai tare sau mai blând

     de Teodor Munteanu

    Poetul  a plecat in lunga noapte

    Lăsându-ne tezaur al său gând
    Transpus in zeci de mii de-acorduri fine
    Cântate când mai tare când mai blând .

    Poetul a plecat în nemurire

    Suntem mai singuri pe un trist pămant .
    Dar vocea lui în noi mai spune versuri 
    Rostite când mai tare când mai blând .

    Poetul a plecat dar e aproape
    E România prinsă în cuvânt .
    E lângă noi şi ne recită versuri
    Cu tonul său mai tare sau mai blând .

    Poetul e acum în dorul nostru
    Ne mângâie pe faţă ca un vânt
    Noi il iubim şi-l vom cânta întruna
    Mai tare uneori sau poate blănd .

    O lacrima coboara-acum pe faţă

    E ca o picătură dintr-un vers.
    Robotic continuăm a noastră viaţă
    Tăcuţi ne ştergem lacrima din mers .


    Plutesc corăbii pe o mare-ntinsă
    E Marea Eleganţei în Gând Bun 
    Mă rog la Dumnezeu să ne iubească
    Şi să-l trimită iar  pe Moş Crăciun .

    Să ne aducă-n tolbă bunătate

    Nu-i cer cadouri lucruri care pier .
    Aş vrea românii să iubească arta 
    Artiştii să nu plece toţi la cer .

    miercuri, 24 noiembrie 2010

    Cine ne aude ?

    de Teodor Munteanu

    E foarte important să ai opinii

    Dar unde-n public poţi să le exprimi ?
    Te-ascultă cineva când  îţi spui  gândul
    Când toţi din jur sunt muţi ca nişte mimi ?

    Suntem actorii fără nici o sală ,

    Jucăm un teatru prost sau poate bun .
    Nu este nimeni ca să-ţi  poată spune
    De-ai fost magnific sau ai fost nebun .

    E foarte important sa ai opinii

    Aşa spunea si Marele Adrian :
    "Omul e om cât mai are opinii "
    Dar teamă mi-e că toţi vorbim în van .

    Putem vorbi o oră sau o lună

    Pe un subiect sensibil sau spinos
    Dar dacă nu e nimeni să te-audă
    Tot dialogul este de prisos .

    Suntem în competiţie cu viaţa

    Şi consemnăm probleme zi  de zi
    Ca să avem o lume mult mai dreaptă
    Cu cine oare am putea vorbi ?

    Eşti martorul istoriei de astăzi

    Auzi şi vezi atâtea-n jurul tău .
    Se spune că trăim in libertate
    E libertatea de-a cădea  in hău .

    E foarte greu să-ndrepţi o lume strâmbă

    Vorbim cu surzii ce nu fac nimic .
    Asa că-ntreb şi eu acum cam într-o doară
    E cineva pe-aici când vorbe zic ?

    marți, 23 noiembrie 2010

    Un nume : Păunescu Adrian


    de Teodor Munteanu

    Este sublim ca să citeşti un geniu
    Să fii învăţăcel în umbra sa  .
    Sub bolta lui de stele şi luceferi
    Găseşti imboldul ca să poţi crea .

    Când eşti un om pierdut într-o mulţime
    Şi multe lucruri fara rost iti  par  .
    Poetul este barca de salvare
    E farul care străjuie pe mal .

    Poetul e trimisul  Providenţei 
    Venit din lumi de taină şi mister .
    Cuvintele ce le preschimbă-n versuri 
    Se-inalţă până dincolo de cer .

    Poetul este medicul de gardă
    Ce opereaza doar cu pana sa
    Sădind un dor în sufletul de floare
    Ce are bucuria de-a canta   .

    În lumea ce aleargă prea grăbită
     A existat cândva un Adrian .
    El s-a mutat în versul fără moarte
    Atât de viu şi păunescian  .

    Deschizator de drum şi porti de soare
    El va ramane veşnic si sublim
    Deşi sunt voci deşarte ce-l contestă
    Pios in faţa geniului  mă închin .

    El e Titanul sufletului nostru
    Ce şi-a iubit poporul  şi-al său neam
    Şi va fi scris cu litere de aur  
    Un nume : Păunescu Adrian 

    duminică, 21 noiembrie 2010

    De ce nu-ţi plângi poetul , ţara mea ?

    de Teodor Munteanu


    Poetul a murit căci vremurile-s grele
    Nu mai era vreun loc pentru un vers
    Metafora s-a dus , doar prozaismul este
    Planeta ce se-nvârte-n univers .

    E tot mai tristă ţara fără poezie
    Iar folkul nu prezintă  interes.
    Suntem bieţi somnambuli orbecăind în ceaţă
    Pigmeii peste noapte se-nmultesc .

    La ora asta cand încerc să fac bilanţul

    De 20 de ani de viaţă grea
    Mi-a îngheţat cerneala-n toc şi beau doar zaţul
    Cafelei ce-altădată aburea .

    Aveam cândva idei , aveam şi idealuri

    Şi-o poftă de un joc spectaculos
    Azi jocul s-a stricat , suntem mereu in off-side
    Eşti claxonat chiar si cand mergi pe jos .

    Mă uit atent doar de-oi întrezari o rază ,

    O geană de lumină undeva ,
    Dar oamenii din jur îi simt aşa departe
    De ce nu-ţi plângi poetul , ţara mea ?



    duminică, 21 noiembrie 2010


    Onor în faţa veşniciei
                             de Florin Fînaru

    (poezie dedicată Armatei Române care l-a înmormântat
    pe poetul Adrian Păunescu asemenea unui erou, cu onoruri militare)

    Spre cinstea ei armata tricoloră
    Omagiază azi eroul stins
    Şi asumându-şi sarcina majoră
    Înalţă salve către necuprins.


    Azi forţa ei e mare şi-nţeleaptă,
    Reflexul ei profund şi sănătos
    Şi-n faţa lumii îşi asumă dreaptă
    Recunoştinţa ei, solemn prinos.


    Înalt ignoră astăzi întrutotul
    Pigmeii care dau cu pietre-n geam
    Şi îşi omagiază patriotul
    În bătălia sacră pentru neam.


    Armata mea e astăzi uriaşă
    Şi chiar de-i pace-n ţară, e război,
    Căci zidul nepăsării se îngroaşă
    Şi-avem nevoie sacră de eroi.


    Bolnav mereu de greaua lumii temă
    La jugul sfânt al ţării s-a-nhămat,
    Iar Ea a hotărât atotsupremă
    Că-n veci de veci el nu va fi uitat!


    Poetul pleacă azi în ceruri ’nalte
    Armata dă onorul la străbun,
    Armata ţării a deschis o carte
    Şi-aude-n zare plânsul unui tun.


    Fii împăcat, maestre-al poeziei,
    Armata Ţării azi te-a sărutat,
    Ţi-a dat onoru-n faţa veşniciei
    Şi de scuipatul urii te-a spălat!


    Pentru poet - despre Adrian Paunescu
                                   de Florin Fînaru

             poezie dedicata lui Neica Nimeni
               care l-a numit poet mediocru
                 pe Adrian Paunescu
                           
      Cu chipul lui de stînca el înca ne priveste
      Si piatra lui e vie si nu mai are timp
      Si-l lumineaza umbra ce tot mai mare creste,
      Iar neamul îl primeste ca Zeus din Olimp.

      Nu omul este mare, ci geniul poeziei
      Ce-a respirat o viata în trup de muritor,
      Atotputernic, tandru, stapîn al vesniciei
      Murind în suferinta si renascînd în dor.

      Nu arunca cu pietre în Sfinxul care doarme
      Pe culmi de Burebista, pe perna de Carpati,
      Caci sunt neputincioase minusculele arme,
      Esti mic pe lînga tinta în care vrei sa bati!

      Esti mic si totusi ura îti este mult prea mare,
      Desi tu ai o vîrsta, n-ai înteles nimic...
      El va-nfrunta prin veacuri urgia viitoare,
      Istoria curgînda, degeaba îti explic...

      Sunt pui pe lînga tine, dar mintea-mi este treaza
      Si stiu sa simt prea bine pe cine m-a iubit,
      Dar tie îti lipseste aceasta sfînta baza
      Si-ai refuzat biletul de drum spre infinit!

      El vine de departe îngenunchindu-si slava,
      S-a închinat la glie, la sufletul strabun
      Prin strîmta poart-a vremii prea revarsîndu-si lava
      Vulcanul de iubire, degeaba tie-ti spun...

      La cumpana de ape lui i-a fost scris sa creasca
      Sa macine contrarii ca liber prizonier
      Crepusculara zona a vietii s-o hraneasca,
      Liant de zbucium sacru între pamînt si cer !

      Tu-i vezi pacate multe, îl vezi fara valoare,
      Dar geniul este mare, nu omul cel pierdut
      Ce pleaca si ramîne cu lumea trecatoare
      Pierdut în echilibrul divin si absolut.


    Marti 9 noiembrie 2010

    Poetul azi se duce

    versuri , muzica si voce : Teodor Munteanu

    Poetul azi se duce în liniştea eternă ,
    Îl vom păstra în suflet cu vocea-i de titan .
    Un mentor , un părinte , un far în vremuri grele
    A luminat corăbii ce cautau un mal .

    De la Carpati la mare se lasă trist tăcerea

    Desi ţara e-n doliu nu este oficial .
    Adânca preţuire e contestată încă
    Dar cine il iubeste îi e pe veci loial .

    Spuneati odinioara : " Puteam să fac avere
    Să fiu si eu ca ceilalti ,un bun european "
    Dar aţi avut o boală ,o boală grea şi rară
    Ce se numeşte ţară şi leacul era ea .

    Ne-ati invatat , maestre , în nopţile albastre
    Să ne găsim puterea de-a fi şi a lupta
    N-am bănuit o clipă ce zile-aveau să vină
    Ca multi cu blugi şi-adidaşi din ţară vor pleca .

    Suntem o doină tristă ,o scoică între valuri
    La fericire parcă mereu în zi de post
    Decapitaţi de ţară suntem in pribegie
    Într-un destin apatic pe linii fără rost.

    In vodevilul vietii s-a rătăcit speranţa
    Dar am gasit-o tristă pe-un vers cum lăcrima .
    In ţara obosită de-atâtea suferinţe
    Un geniu pleaca astăzi în nemurirea sa .

    Vom continua ,Maestre ,sa ţinem sus stindardul

    Iubirii de cultura de neam şi de popor .
    Speram ca valoarea să aiba calea dreaptă
    Românii să traiasca mai bine-n ţara lor .

    vineri, 5 noiembrie 2010

    5 noiembrie 2010 - Sfarsitul lumii

    ora 7.00

    Suntem stingheri si fara de noroc
    Si parca pe pamant nu mai e loc
    Si trebuie grabiti ca sa plecam
    Tributul mortii repede sa-l dam .

    Ne cheama cerul , ne ceama Dumnezeu
    Plecam infranti , rapusi parca de-un zmeu.
    Plecam din trupul slab si obosit
    Ca si cand nimeni nu ne-ar fi iubit .

    Poetul zace astazi fara rost
    Pe un pamant de mult intors pe dos .
    Cand circul e politica de stat
    Si cand esti treaz pasesti ca un om beat .

    Pe un pamant cu tot mai multe cruci
    Nu stii pe care drum sa o apuci .
    Cand nu mai ai nici bani sa te-ncalzesti
    Ai vrea sa mori , sa pleci , sa putrezesti .

    ora 7.15

    Poetul a murit , s-a stins , s-a dus
    Sunt mult prea trist sa am ceva de spus .


    miercuri, 3 noiembrie 2010

    Multa sanatate , Maestre !



    Când sufletul e prins ca într-un cleşte
    În trupul fără vlagă , slăbit şi obosit
    Noi va dorim putere , maestre Păunescu ,
    Şi sa vă faceţi bine !
    Sunteţi foarte iubit
    De către cei pe care
    O viaţa i-aţi slujit !

    Un gând pe-o foaie albă
    Încerc să scriu acuma
    Când ceasul vieţii parcă
    Se-neacă-n al său tors
    Să vă trimit din suflet
    O boare de iubire
    Din Iasi , oraşu-n care
    De-atâtea ori aţi fost !

    Să ne trăiţi , maestre
    Căci sunteţi o baladă
    De viaţa si iubire
    Şi mulţi o ştiu canta .
    În nopţile albastre
    De cântec şi magie
    Cenaclul Dumneavoastră
    În suflet flăcăra !


    marti 3 august 2010

    Dupa spectacolul sustinut de Cenaclul Flacara la Navodari pe 1 august 2010 am scris cantecul de mai jos .

    In timpuri pline cu noroi

    muzica si voce :Teodor Munteanu

    In timpuri pline cu noroi
    Avem o bucurie
    Cenaclul canta pentru noi
    Si-l vrem ca sa tot fie !

    In tara mea candva era
    Un susur de izvoare .
    Azi suntem parca blestemati
    Caci Romania moare !

    E timpul sa facem ceva
    Ca sa iesim din criza
    Chiar existenta-acestui neam
    E pusa azi ca miza .

    Suntem in lada cu gunoi.
    Vom mai iesi vreodata ?
    Candva eram mandri si noi .
    Si-aveam tara bogata .

    refren :

    Imi place tara-n care m-am nascut
    Din Dunare si din Carpati sunt si eu rupt
    Eu sunt roman si-mi place Romania
    Ea-i patria , e tara mea e glia .

    Plang muntii nostri cei semeti
    Ca suntem o rusine
    Parca suntem cu totii beti
    Nu ne venim in fire .

    Romanii sunt astazi morti vii
    Sa ne trezim odata !
    E timpul sa ne implicam
    Acum ori niciodata !

    refren :


    In  mai 2008 am scris cantecul Iubire cu ochi de cais .

    Remember Cenaclu Flacara

    Timpul ,marea arta
    Pe nimeni nu iarta
    Nici pe mine nu ma va ierta
    Imi aduc aminte
    Cum era odata
    Cand Cenaclu Flacara venea..

    Respiram cuvinte
    Prinse-n juraminte
    Pentru tara si al nostru neam .
    Langa Eminescu
    Si cu Paunescu
    Cat de fericiti atunci eram !

    Refren: As vrea sa te simt
    As vrea sa te-alint
    Iubire cu ochi de cais
    As vrea sa ma mint
    Ca pot sa te-ating
    Dar ai disparut ca un vis .

    Astazi ce valoare
    Poezia are
    Cand pe Eminescu l-am uitat
    Goana dupa galbeni
    Lumea fara oameni
    E un peisaj putin ciudat .


    Muzica frumoasa
    Poezie-aleasa
    Doua pasari ,unde-au disparut ?
    Lumea e mai goala
    Fara o chitara
    Cine modeleaza-un suflet crud ?

    Refren:

    Unde esti tu oare
    Suflete de floare
    Azi cand literele s-au mai sters
    Ramane tacuta
    O silaba muta
    Ca o lacrima a unui vers.

    Undeva exista
    O chitara trista
    Am s-o iau din cui sa cant ceva
    Imi aduc aminte
    Cum era odata
    Cand Cenaclu Flacara venea..

    Refren

    Iubire cu ochi de cais

    Un comentariu:

    1. Respect ADRIAN PAUNESCU!!! felicitari Teodor Munteanu pentru aceste frumoase poezii :)

      RăspundețiȘtergere