Bună, Teo! Azi pe la ora 10, 05 mă pregăteam să plec la şcoală! Pac, vine o muză... Iau hârtia şi scriu... număr doar silabele, să-mi iasă numărul, 8 cu 7. Ritmul nu m-a preocupat. Simţeam eu că are o curgere ...jucăuşă!!! 75% din poezie este scrisă în 15 minute!!! Plec apoi grăbit la şcoală!!! Eram deja în uşoară întârziere!!! În autobuz, la concentrarea mea, ce-i drept,... pac, iar muza cu versurile: Iar pe la un miez de seară/Va-nflori ca un boboc. Mi le-am fixat eu în minte, dar apoi am uitat să le scriu. Spre seară plec la facultate, după ce ies îmi reamintesc că nu am notat versurile. Momentan, atunci, le uitasem. Tragedie! Jale! Frustrare! Dar mă concentrez şi mi le-am reamintit datorită imaginilor vizuale create iniţial, când mi-au venit prima dată!!!Am răsuflat uşurat!!!!
Acum iat-o finalizată! Habar n-am dacă este valoroasă cu adevărat!!! Am simţit să mă opresc la cinci strofe. Cinci, ca şi degetele unei mâini cu care scrii o poezie. Deşi poeziile se scriu cu sufletul şi mintea. Dar şi mâna poate fi o prelungire a acestora! Cineva din înalt te salută prin această poezie, pentru că eu NU AM PLECAT DE LA IDEEA MEA VOLUNTARĂ FORMULATĂ CLAR, CEVA DE GENUL: HAI SĂ-I SCRIU ŞI EU LUI TEO O POEZIE! NU, N-A FOST AŞA!!! Eu doar am primit muza cu bucurie!!! Dar iată ...mâna cu care cineva din înalt îţi zâmbeşte:
                                Legănat de infinit
de Florin Fînaru
(poezie dedicată lui Teodor Munteanu, creaţie
iniţiată spontan de muză, ca răspuns, probabil, la
dedicaţia lui Teo pentru Florin, Iubit de fluturi)
 
Muza-i un copil de aur,
Nu fi trist c-a adormit
În pătuţul lui de laur
Legănat de infinit.
 
Vrea să ţeasă raza lunii,
S-o preschimbe-n rămurea
Ce-au s-o legene alunii
La fereastra ta de stea.
 
O să se trezească iară,
Te va îmbia la joc,
Iar pe la un miez de seară
Va-nflori ca un boboc.
 
Zâmbetu-i va da lumină
Ce va umple viaţa ta,
Iar în vocea-i cristalină
Alb de vers va răsuna.
 
Azi şi mâine şi poimâine
Îngerul te va veghea
Şi-ai să scoţi din vers chiar pâine,
Dar şi vin într-o ulcea.