Cu zile bune, rele uneori
Dar parcă ne-am blocat prea mult în vale
Şi nu mai ştim să fim căţărători.
E clar de-acum că nu e altă cale
Decât protestul cel de catifea
Degeaba am ieşit în '89
Că nu este mai bine-n ţara mea.
Să reînnodăm visul pierdut atuncia
Cu cel de-acum , o punte peste ani
Căci nu mai vrem salariul in bancnote
Ce au tipăritura zero bani .
Aş vrea să spun că ne e dragă viaţa
Fiindcă avem dorinţe şi copii
Ce bine-ar fi să ne plimbăm prin piaţă
Fără de stresul cel de zi cu zi .
E ultima speranţa care moare
Când totul este fad şi fără rost
M-adun cu greu .De unde-acea putere
Să cred ca vom fi iar măcar ce–am fost ?
Aveam şi noi mândrie–ntre popoare
Când Bucureşti era un mic Paris .
Când leul nostru se stropşea la marcă
Mi–e dor de noi .Mai cred totuşi in vis .
De acelasi gen : Bolnavi de spert , DD-ul si PP-ul
Ciocanul lui Teodosian , In timpurile cu noroi , In tara unde sufletul ti-e gol ,
E ora 16 , Mi-e dor de noi , Asa nu se mai poate
Da, ţi-ai construit şi poezia ca o sinusoidă cu nuanţe narative, în ton deci cu ideile pe care doreşti să le transmiţi. Recursul la istorie, trimiterea la perioada interbelică este inspirat şi necesar pentru compatrioţii care îşi desconsideră neamul. Poezia este interesantă, căci relevă unele sentimente de ...duioşie,în contrast cu realităţile crude şi condamnabile, care au adus ţara aceasta în mocirla de astăzi. Dar tu nu acuzi. Chiar din titlu inviţi cititorul la un anume gen de introspecţie. Demers logic în esenţa lui, căci adevărata schimbare naţională întru devenire se fundamentează pe energiile pozitive generate de majoritate.
RăspundețiȘtergere