Buna ziua. Ma numesc Teodor Munteanu si sunt cantautor de muzica pt copii. Cant dar si compun muzica pt copii. Cel mai cunoscut cantec compus de mine este Ursuletii s-au trezit, buna dimineata, care are deja vreo 15 milioane de vizualizari pe youtube. De 17 ani fac spectacole muzicale pt copii in scoli si gradinite. Daca doriti un spectacol muzical (chiar si pe perioada verii) ma puteti contacta la tel.0742770244.
  • oferta 2017
    Setul Kids-music 13 cd-uri) -pt uz didactic (contine si negativele pieselor)
    Setul Dor Music -cantece pt copii(pozitive si negative) -10 volume
    Cantece de-ale mele pe Youtube
    Grupuri infiintate de mine de-a lungul anilor

    miercuri, 17 noiembrie 2010

    Cele mai frumoase poezii ale lui Adrian Paunescu

    Dovada ca  poezia lui Adrian Paunescu este foarte populara este si faptul ca daca scrii pe Google "cele mai  frumoase poezii " apare ca optiune  Adrian Paunescu .



    Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
    Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
    Ca două fragede fierbinţi statui
    Să fim întîia clasica pereche
    A omenirii noi ce încă nu-i.

    Să ne iubim cît ne întreabă valul
    Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
    Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
    Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

    Ca un barbar ce ţine o tanagră
    Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
    Şi stelele ce cad în Marea Neagră
    Ridică valul sîngelui din noi.

    Să ne iubim hipnotizaţi de lună
    Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
    Şi să ne viscolească împreună
    Ninsorile de sare pe obraji.

    Să ne iubim, păgîna mea atee
    Iubito, marea seamănă cu noi
    Sîntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
    Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

    Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
    Pe unde trec epavele călări
    Să curăţăm întreaga lume veche
    În fluxul şi refluxul noii mări.

    Să ne iubim etern, noi, provizorii,
    Cum niciodată, valul nu va sta
    Eu spun că îngenunchi în faţa mării
    Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.


    Ce frumoasă eşti

    Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
    Ninge disperat asupra ta,
    Cerul peste tine se răstoarnă,
    Ţurţurii în plete vor suna.

    Hai să fim doi oameni de zăpadă
    Ridicaţi de braţe de copii,
    Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
    Că se pot iubi, se pot iubi.

    Ce frumoasă eşti în prag de vară,
    Când miroşi a mere ce se coc,
    Cerul în fiinţa ta coboară
    Trupul meu din trupul tău ia foc.

    Focurile noastre se cunună,
    Focurile noastre se-nţeleg,
    Suntem baza lumii împreună
    Suntem vara focului întreg.

    Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
    Ca o zi egală între nopţi,
    Când iubirea noastră te condamnă
    Să ai soarta strugurilor copţi.

    Să înveţi, iubito, să te bucuri
    Că ţi-am dat din jertfă un destin,
    Şi că via asurzând de struguri,
    Va trăi definitiv în vin.

    Ce frumoasă eşti în primăvară,
    Cea mai minunată-ntre femei,
    Iezii pasc năframa ta uşoară,
    Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

    Sigilat de taine nepătrunse
    Cerul bate drumul tău îngust,
    Trupul tău de muguri şi de frunze
    De la cine să învăţ să-l gust?


    Rugă pentru părinţi


    Enigmatici şi cuminţi,
    Terminându-şi rostul lor,
    Lângă noi se sting şi mor,
    Dragii noştri, dragi părinţi.

    Chiamă-i Doamne înapoi
    Că şi-aşa au dus-o prost,
    Şi fă-i tineri cum au fost,
    Fă-i mai tineri decât noi.

    Pentru cei ce ne-au făcut
    Dă un ordin, dă ceva
    Să-i mai poţi întârzia
    Să o ia de la început.

    Au plătit cu viaţa lor
    Ale fiilor erori,
    Doamne fă-i nemuritori
    Pe părinţii care mor.

    Ia priviţi-i cum se duc,
    Ia priviţi-i cum se sting,
    Lumânări în cuib de cuc,
    Parcă tac, şi parcă ning.

    Plini de boli şi suferind
    Ne întoarcem în pământ,
    Cât mai suntem, cât mai sunt,
    Mângâiaţi-i pe părinţi.

    E pământul tot mai greu,
    Despărţirea-i tot mai grea,
    Sărut-mâna, tatăl meu,
    Sărut-mâna, mama mea.

    Dar de ce priviţi asa,
    Fata mea şi fiul meu,
    Eu sunt cel ce va urma
    Dragii mei mă duc şi eu.

    Sărut-mâna, tatăl meu,
    Sărut-mâna, mama mea.
    Rămas bun, băiatul meu,
    Rămas bun, fetiţa mea,

    Tatăl meu, băiatul meu,
     Mama mea, fetiţa mea.


    Totuşi, iubirea

    Şi totuşi există iubire
    Şi totuşi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de ştire
    Iubesc, am curaj şi mă tem.

    Şi totuşi e stare de veghe
    Şi totuşi murim repetat
    Şi totuşi mai cred în pereche
    Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

    Pretenţii nici n-am de la lume
    Un pat, întuneric şi tu
    Intrăm în amor fără nume
    Fiorul ca fulger căzu.

    Motoarele lumii sunt stinse
    Reţele pe căi au căzut
    Un mare pustiu pe cuprins e
    Trezeşte-le tu c-un sărut.

    Acum te declar Dumnezee
    Eu însumi mă simt Dumnezeu
    Continuă lumea femeie
    Cu plozi scrişi în numele meu.

    Afară roiesc întunerici
    Aici suntem noi luminoşi
    Se ceartă-ntre ele biserici
    Făcându-şi acelaşi reproş.

    Şi tu şi iubirea există
    Şi moartea există în ea
    Îmi place mai mult când eşti tristă
    Tristeţea, de fapt, e a ta.

    Genunchii mi-i plec pe podele
    Cu capul mă sprijin de cer,
    Tu eşti în puterile mele,
    Deşi închiziţii te cer.

    Ce spun se aude aiurea,
    Mă-ntorc la silaba dintâi,
    Prăval peste tine pădurea:
    Adio, adică rămâi.

    Şi totuşi există iubire
    Şi totuşi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de ştire
    Iubesc, am curaj şi mă tem.


    Antiprimavara

    Ce daca vine primavara
    Atâta iarna e în noi
    Ca martie se poate duce
    Cu toti cocorii înapoi
    In noi e loc numai de iarna
    Vom îngheta sub ultim ger
    Orbecaind pe copci de gheata
    Ca un stingher spre alt stingher.

    Si vin din patriile calde
    Cocorii toamnei ce trecu
    Si cuiburi si-au facut la stresini
    Si lânga mine nu esti tu
    Ninsori mai grave decât moartea
    Au fost si sunt si vor mai fi
    La mine-n suflet este vifor
    Si vin nebuni sa faca schi.

    Si ninge pâna la prasele
    Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
    Un dans de oameni de zapada
    Ce îmbratisarea n-o mai pot
    La noi e iarna pe vecie
    Doi fosti nefericiti amanti
    Ia-ti înflorirea, primavara
    Si toti cocorii emigranti.

    Primavara, care-ai fost
    Nu veni, n-ai nici un rost
    Poti sa pleci suntem reci
    Iarna ni-i pe veci.



    O iubesc pe Alba-ca-Zapada

    Mi se-nlăcrimează rece spada
    Când ajung în faţa ei şi-o vad,
    O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
    Şi albastrul ochilor prăpăd.

    Uneori ea spune şi cuvinte
    Cum ar fi ca frigul e frumos,
    Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
    Ar putea s-o dea din sine jos.

    Legea ei e depărtarea noastră,
    Ca să fie, nu o vom avea.
    Fulgera o lacrimă albastră
    Şi mă tem că se topeşte ea.

    Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
    Nici n-aştept să se mai facă zi,
    Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
    S-o ating, dar fără-a o topi.

    Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
    Şi îngheţ păzind-o vinovat,
    Şi mă tem că va fugi-n poveste
    Şi-o să moară la vreun dezgheţat.

    Turture înmiresmat mi-e spada,
    Să despice-n jurul ei femei,
    o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
    Şi-am să mor în basm de dragul ei
    Hipnoză de toamnă

    E-o linişte plătită-atât de scump
    Şi e o pace de sorginte sfântă
    De se aude tăinuit cum cântă
    Mătasea în ştiuleţii de porumb.

    Colinele se-ntunecă de cai,
    Amărăciunea toamnei reînvie
    Şi cade sufletul din ciocârlie
    Pecetluind ţâţânile din rai.

    Dinspre poteci de purpură subţire
    Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
    Cerboaice senzuale fată-n ierbi
    Şi reîncep legende să respire.

    Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
    Şi-nchis într-un azil de patru lire.

    Intraductibil

    Ştiu multe, mai multe decît agenţiile de specialitate,
    Ştiu adevăruri mortale,
    Ştiu fapte compromiţătoare,
    Dar ştiu intraductibil.

    Ştiu intraductibil în toate direcţiile,
    Nu mai pot nici s-acuz, nici să apar,
    Atîta mi se mai întîmplă să pot:
    Ştiu.
    Ştiu multe, ştiu aproape totul,
    Dar ştiu intraductibil.

    Mi-e imposibil să spun ce ştiu;
    Ce bine era
    Cînd spuneam multe, aproape totul.
    Dar nu ştiam nimic
    Şi eram un palavragiu poliglot.

    Nobilul viciu

    Cetatea peste mine se răstoarnă,
    În carnea mea îi simt într-una biciul,
    De este vară sau de este iarnă,
    Femeia este singurul meu viciu.

    Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
    De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
    Orgolioasă, dreaptă sau umilă
    Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

    O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
    Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
    Iubirea pentru-o tristă capră neagră
    Din care am facut răsfăţ şi templu.

    Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
    În fiece femeie stă la pândă,
    Dar fie de femei umplută cartea
    De care viaţa lumii e flămândă.

    Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
    Şi n-am avut în rest nici un capriciu
    Deşertăciune din deşertăciune
    Femeia este singurul meu viciu.

    Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
    N-am vrut să fiu împerator sub stele,
    Femeia care nu se încovoaie,
    Am înjugat-o nebuniei mele.

    Şi am arat cu ea mereu pământul,
    Şi-am semănat ogoare numeroase,
    Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
    Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

    E-adevărat că am iubit pe una,
    E-adevărat tot ceea ce se zice,
    Am căutat-o prin neant cu luna
    E-adevărat c-a fost Euridice.

    E-adevărat că-n geamul meu caisii
    N-aveau puterea nici un an să steie
    Ca într-un joc de-absurde artificii
    Şi creanga lor îmi mirosea femeie.

    Motorul meu şi-al lumii de aceea,
    Motorul meu cuminecat cu biciul,
    A fost femeia şi-a rămas femeia,
    Puterea mea şi singurul meu viciu.

    Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
    Am fost mereu un cuplu în derivă,
    Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
    Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

    Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
    Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
    Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
    Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.

    De n-avea rană, îi făceam eu rană,
    Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
    În faţa ta, condiţie umană,
    Femeia este singurul meu viciu.

    Pluton

    Aştept primăvara:
    vreau să fiu dus de un pluton suav
    la primul zid şi împuşcat cu muguri
    şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
    să vină toate albinele la rănile mele
    şi să mă transporte pe aripi
    către tărâmul de polen unde merită să ajung
    cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
    cu primăvară cu tot,
    acum şi-n veacul vecilor.

    A mea

    Cum treci acum şi apa e-n ruine,
    şi-ţi este bine şi îmi este bine,
    aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
    e vie vrerea ambelor destine.

    Te voi iubi cu milă şi mirare
    cu întrebare şi cu disperare,
    cu gelozie şi cu larmă mare,
    c-un fel de fărdelege care doare.

    Şi jur pe tine şi pe apa toată
    care ne ţine barca înclinată
    că vei ramane - dincolo de număr
    şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
    a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.
    Cântec femeiesc

    Aşa e mama şi a fost bunica
    Aşa suntem femei lângă femei
    Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
    Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

    Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
    Ei încurcând ce ele limpezesc
    Ei numai tălpi şi ele numai palme
    Acesta e destinul femeiesc.

    Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
    Nimic măreţ, nimic impunător.
    Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
    Pun lucrurile iar la locul lor.

    Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
    Şi pentru care plată nici nu cer
    De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
    Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

    Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
    Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
    Şi de aceea nimeni nu le crede
    Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

    Aşa e mama şi a fost bunica
    Şi ca ele mâine eu voi fi.
    Ce facem noi, femeile? Nimica,
    Decât curat şi uneori copii.

    Suntem veriga firului de aţă
    În fiecare lanţ făcut din doi
    Ce greu cu noi femeile în viaţă
    Dar e şi imposibil fără noi...

    Spune-mi ceva

    Dacă-am să te chem
    Dă-mi măcar un semn
    Fie şi-un blestem
    Din partea ta.
    Totuşi nu ştiu cum
    Pentru-atâta drum
    Ce-a-nceput acum
    Spune-mi ceva.

    În noaptea despărţirii dintre noi
    Copacii cad pe drum din doi în doi,
    În ochi mă bate viscolul câinesc
    Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

    Probabil drumul meu va duce-n iad
    Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
    Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
    Că biata cifră doi s-a sinucis.

    Şi de atâta viscol vestitor
    Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
    Că tineri am intrat şi cu ce rost
    Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

    Nici aripile zboruri nu mai pot,
    E numai despărţire peste tot
    Şi se aude că va fi mai greu
    Decât vom fi departe tu şi eu.

    Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
    Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
    Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
    Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

    Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
    Dezastrul împărţirilor la doi,
    Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
    Şi cum e să fii singur pe pământ.




    Iubita mea, ti-am cumparat un munte
    1. Iubita mea, ti-am cumparat un munte
    Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
    Are paduri si rauri si o punte
    In varsta de un milion de ani

    R: Din marele bazar cu amanunte
    Platind cu viata tot ce scump era
    Iubita mea, ti-am cuparat un munte
    Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta

    2. Ti l-am adus in brate pan' la poarta
    E minunat si piatra lui e grea
    Comertul ambulant cu munti se poarta
    Dar unde ai sa-l pui, iubita mea

    3. Ce munte colosal, un munte straniu
    Cu porci mistreti ce canta-n coruri jir
    Iar in adanc sunt straturi de uraniu
    Si-am dat putin pe el, un chilipir

    4. Si m-am certat cu fel de fel de lume
    Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti
    I-am injurat de fapte si de nume
    Nu stiu de ce toti oamenii vor munti

    5. Iubita mea, gateste marea vale
    In care sa-l aduc si sa-l rastorn
    S-apoi la nunta regasirii tale
    Sa cant ca vanator al lui din corn

    6. Iubita mea, ti-am cumparat un munte
    Sa faci cu el ce-oi stii si ce vei vrea
    Eu ma retrag in pesteri muribunde
    Caci am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
    Am dat pe acest munte viata mea


    Cantec pentru Charlie Chaplin

    Rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, cu pămînt cu tot
    Pînă cînd vă mai suportă ultimul Charlot.
    Nu de el cînd rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi voi de voi,
    Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi.
    Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strîmbaţi,
    Hohotiţi dar n-aveţi ştire voi ce strîmb călcaţi.
    Face el cum face raţa şi e caraghios
    Dar ce cîrduri mari de raţe trec în sus şi-n jos.

    Refren:
    O, Charlie Chaplin,, înger vagabond
    Hai, bătrîne, vino de sub orizont.
    O, Charlie Chaplin, hohot interzis
    Redeschide teatrul ce ni l-au închis!

    Nu mai sunt deloc parale, casierii, trişti,
    Astăzi dau autografe, nu bani la artişti.
    S-au născut prea mulţi pragmatici, muzica nu pot,
    Hai, Pămînt, reaminteşte-ţi că ai fost Charlot!
    Un şofer cu leafă mică şi cu mult umor
    Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător.
    Că ai fost al celor simpli şi al lor rămîi,
    Peste toată lumea veche hohotul dintîi.

    Refren

    Lăutarii împrumută bani pentru sacîz,
    Cifra noastră de afaceri hohotul de rîs.
    Facem bancă mondială şi băgăm în ea
    Rîsul sărăcimii triste, ca dobînzi să dea.
    Nu există omenie unde nu eşti tu,
    Că tu eşti curajul nostru de a spune NU!
    Învîrteşte-te prin Cosmos, spune ce-ai de spus,
    Între-atîtea stele moarte tu Planeta Rîs!

    Refren



    Manifest pt sanatatea pamantului

    Aproape am ajuns sa ne mândrim
    Ca mai rapid în acest veac se moare,
    Ca noi ne-mbolnavim si suferim
    De boala bolilor fara scapare.

    Stupizi actori ai tragicului rol,
    Mai si avem puterea inumana
    De a vorbi despre acesta rana
    Ce va lasa pamântul strep si gol.

    Noi sântem fiii veacului bolnav,
    Noi sântem cancerosii de elita.
    Nu ne mai vindecam cu niciun praf,
    Bieti iovi pe o planeta parasita.

    Si mai avem si straniul obicei
    De-a spune, si-n piept a ne si bate
    Ca moartea ne-a facut averea ei
    Vânzând înstrainata sanatate.

    Si chiar acum, când eu acestea scriu,
    Când va vorbesc plângând la fiecare,
    Pentru un om sub cer e prea târziu...
    Un om macar ireversibil moare.

    Oameni politici înca sanatosi,
    Barbati puternici situati la cârma,
    Priviti acest pamânt de cancerosi!
    Uitati-va voi însiva în urma!

    De nu cumva sunteti si voi pânditi
    Si de sfârsitul nu va e departe,
    De nu v-a pus în drum ca sa-i stârniti
    Ogoare de cenusa muma moarte.

    Si daca va convingeti ca-i real,
    Ca omul haituit de moarte este,
    Ca zeul lumii cade de pe cal
    Strapuns ca de leucemii celeste,

    Daca nevasta unuia sta sub
    Puterea bolii mari ca într-o cusca,
    Daca e cancer într-al lumii trup
    Si-n nervii ei miros de praf de pusca,

    De ce luptati cu armele de foc
    Si-ati dus mortea la perfectiune?
    De ce nu puneti banii la un loc
    Pentru aflarea leacurilor bune?

    Ca nu atât un ne-nsemnat câstig
    Al vreunui doctor sa ne enerveze,
    Ci banii dati pe moarte si pe frig
    Sa puna omenirea-n paranteze.

    Nu-i numarati ilustrului chirurg
    Banii luati pe grave operatii
    Daca nu stiti si banii care curg
    Ca sa distruga rase, neamuri, natii!

    Matusa mea face economii
    La gaz, lumina si ades la carne
    Fara a-ntelege si a sti
    Ca-n spate omenirea-i pune coarne.

    Degeaba sânt chemati marii sarmani
    Cureaua sa o strânga cu credinta,
    Când voi zvârliti fara vreo trebuinta
    Sudoarea lor si-a sutelor de ani.

    Ne mor parinti de cancer si ne mor
    Copii si frati, si cunoscuti si rude
    Nimic n-amâna ora mortii lor,
    Urechea cerului nu-i mai aude.

    Am merita si noi sa mai traim.
    Dati banii nostri pentru sanatate,
    Ca astazi am ajuns sa ne mândrim
    Cu boala nostra, prima între toate.

    Vrem viata pentru cei ce i-am nascut.
    Vrem viata pentru noi, aflati în viata,
    Ca moartea chiar în noi lucreaza mut
    Acum, când noi vorbim despre viata.

    Vrem sa traim! Putem sa dam si spert
    Pentru macar un an de sanatate.
    Opriti va imploram acest comert
    De moarte si de tot ce nu se poate.

    Oameni politici, bunii nostri frati,
    Noi v-am cedat si ranguri si proportii.
    Dar nu putem continua.
    Stopati aceasta competitie a mortii...


    La nunta ta

    Eu vin la nunta ta, iubito
    Si nu voiesc nimic sa-ti cer,
    Dar roaga-ti nasii sa ma lase
    Sa-ti cant la nunta leru-i ler

    Colindator fara de casa,
    Colindator fara noroc
    Un strop de vin si-un strop de paine,
    Iti cant si apoi o iau din loc

    Dreptul sa colind il cer,
    Dalbe flori si leru-i ler
    Pentru ea, doar pentru ea,
    Maritata mea...[2X]

    Am drum in fata si in urma
    Din cand in cand mai mor prin munti
    Dar am venit sa-ti cant colindul
    Prea fericitei tale nunti

    Pot sa-l rostesc si din picioare
    Nu am pretentii de mesean,
    Versuri Stefan Hrusca - La nunta ta
    de pe http://www.versuri.ro
    Un strop de vin si-un strop de paine,
    Si-am sa-ti colind nepamantean

    Dreptul sa colind il cer,
    Dalbe flori si leru-i ler
    Pentru ea, doar pentru ea,
    Maritata mea...[2X]

    Iubita mea vanduta lumii,
    Nimic n-as mai putea sa sper,
    Ca florile nu mai sunt dalbe,
    Si leru-i, nu mai este ler.

    Dar eu colind batut de lacrimi,
    Colind si voi mai colinda
    La toate nuntile din lume,
    Afara doar de nunta mea.

    Dreptul sa colind il cer,
    Dalbe flori si leru-i ler
    Pentru ea, doar pentru ea,
    Marïtata mea...[2X]

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu