E-mail de la Florin Finaru : Onor în faţa veşniciei

Teo, mi-a mai venit o idee! Noi am fost luaţi de val (ceea ce nu e tocmai rău în
aceste condiţii) şi am uitat un lucru esenţial. El poate diminua, căci de
risipit total e greu, multe din tristeţile celor care îl iubesc pe poetul Adrian
Păunescu, tristeţi generate de indiferenţa crasă a intelectualilor României.
Aici ai remarcat foarte bine, pentru că sunt convins că există mulţi oameni aşa
zis simpli care îl admiră sincer pe marele poet.

Am scris o poezie în care am utilizat o temă dintr-o scriere a lui Ion Creangă,
alt mare român, scriere în care apare un gest ce m-a impresionat profund încă de
când eram copil: sărutul pe care îl dă Alexandru Ioan Cuza (domnitor şi ofiţer
în oastea ţării) lui Moş Ion Roată, după ce pe bătrân l-a scuipat boierul. Cuza
face un gest măreţ ASUMÂNDU-ŞI PE DEPLIN eventualul reproş pe care l-ar primi
din partea unor intelectuali ca ...Bogdan Creţu. De la înălţimea funcţiei,
poziţiei sale, Cuza, reprezentantul AUTORITĂŢII PĂMÂNTEŞTI putea fi foarte uşor
atacat că ar fi ridicol, că se coboară nepermis în noianul de ...maculatură al
gloatei. Totuşi Alexandru Ioan Cuza face acel gest fiindcă sufletul lui a iubit
cu adevărat valorile. Să nu uităm că Moş Ion Roată este reprezentantul oamenilor
simpli, sarea pământului, cum îi numea Iisus. Dar reprezentantul acestora este
şi Poetul..., artistul în general, alesul ce cântă bucuriile şi tristeţile
lumii.
Ei, tocmai acel gest pe care l-a făcut Alexandru Ioan Cuza l-a repetat astăzi
Armata Română care l-a înmormântat pe Adrian Păunescu, un Moş Ion Roată trecut
prin cultură al neamului românesc, Armată care l-a înmormântat, spuneam, pe poet
cu onoruri militare.

Hai să judecăm lucid!!! Dacă mergem pe logica lui Bogdan Creţu et. Company, ceea
ce a făcut Armata Română este cel puţin BLASFEMIE, dacă nu ridicol, ridicol,
ridicol!!!

În orice stat Armata este recunoscută necondiţionat ca Forţă, ca Autoritate, ca
valoare la urma urmei, ceea ce este logic, dacă şi Iisus spunea: Să-i dăm
Cezarului ce-i al Cezarului şi Lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu!

Părerea mea, Teo, este că, prin gestul ei, Armata Română compensează cel puţin
acum, la timpul prezent istoric pe care îl trăim, nesimţirea crasă a
intelectualilor grei care, prin tăcerea lor, s-au dezis de valoarea poetului.


Onor în faţa veşniciei
                         de Florin Fînaru

(poezie dedicată Armatei Române care l-a înmormântat
pe poetul Adrian Păunescu asemenea unui erou, cu onoruri militare)

Spre cinstea ei armata tricoloră
Omagiază azi eroul stins
Şi asumându-şi sarcina majoră
Înalţă salve către necuprins.


Azi forţa ei e mare şi-nţeleaptă,
Reflexul ei profund şi sănătos
Şi-n faţa lumii îşi asumă dreaptă
Recunoştinţa ei, solemn prinos.


Înalt ignoră astăzi întrutotul
Pigmeii care dau cu pietre-n geam
Şi îşi omagiază patriotul
În bătălia sacră pentru neam.


Armata mea e astăzi uriaşă
Şi chiar de-i pace-n ţară, e război,
Căci zidul nepăsării se îngroaşă
Şi-avem nevoie sacră de eroi.


Bolnav mereu de greaua lumii temă
La jugul sfânt al ţării s-a-nhămat,
Iar Ea a hotărât atotsupremă
Că-n veci de veci el nu va fi uitat!


Poetul pleacă azi în ceruri ’nalte
Armata dă onorul la străbun,
Armata ţării a deschis o carte
Şi-aude-n zare plânsul unui tun.


Fii împăcat, maestre-al poeziei,
Armata Ţării azi te-a sărutat,
Ţi-a dat onoru-n faţa veşniciei
Şi de scuipatul urii te-a spălat!