Un om frumos la suflet
e cel mai bun psiholog .
La început toţi oamenii sunt frumoşi
pentru că toţi bebeluşii
se nasc curaţi , fără păcate .
Orice om se naşte cu sufletul curat , nepătat şi fără păcat .
Cum de ajunge omul
sa fie pândit de flăcările iadului ?
Primul păcat : neascultarea de părinţi .
Mai târziu cauţi mântuirea .
Pe Dumnezeu nu îl găsesti in carne şi oase .
Găseşti în schimb un om bărbos
care cântă frumos .
Se spune că el e mijlocitorul
dintre tine şi Dumnezeu .
E ca un agent imobiliar
care mijloceşte
contactul dintre cumpărător şi vânzător .
Plăteşti o plată mică
comparativ cu imensul posibil câştig ,
o eternitate trăită
în grădina Domnului .
Omul trebuie să aiba grija si de viata de apoi .
Banii sunt lucruri efemere .
Nu oricine poate vorbi cu Dumnezeu .
Clericul este un om cult
şi pregătit să presteze acest serviciu
El e un adevărat mentor spiritual .
Dorinţa ta de a deveni curat la suflet
ca un bebeluş
trece prin el .
Recuzita , textul ca un descântec ,
aspectul fizic al celui care citeşte ,
vocea puternică şi baritonlă ,
corul divin
creează o atmosferă impresionantă
care convinge pe oricine .
Chiar si pe Dumnezeu . .
Cel mai bun psiholog
Cel mai bun psiholog este omul
care are şcoala vieţii .
El cunoaste dedesubturile vieţii conjugale .
Trebuie să fi trecut prin suficient de multe probleme
ca să aibă deja antidoturile necesare
ca să te ajute
să răzbaţi mai departe .
Un psiholog bun ,
numai după ce s-a remontat pe el insuşi
în urma decepţiilor suferite în viaţă
este capabil sa ajute şi pe alţii
................................................................................. Suntem pe o nava cosmica
Suntem pe o nava cosmica ,
o nava numita Planeta Pământ ,
care de fapt este un firicel de praf
în uriaşul container
pe care nu ştiu cine îl ţine .
Acest fir de praf
poate fi oricând lovit ,
spulberat sau prăjit
de lucruri rebele şi nervoase
care mişună pe aici .
Sau poate fi topit de o flacără .
Focul prăjeşte totul .
Norocul nostru este că noi , oamenii ,
oricum suntem cu toţii
muritori
şi atâta timp cât suntem cu o moarte datori
practic nu mai avem nimic de pierdut .
Suntem in trecere pe aici .
Suntem de fapt nişte morţi eterni
care au făcut o mică pauză
ca să constate că
un firicel de praf
sau chiar întregul container
va dispărea cândva .
Eu cânt
Eu cânt .
Cânt distrându-i pe copii .
Îmi câştig existenţa datorită copiilor
care se distreaza cu ajutorul meu.
Sunt şi eu un fel de bărbos .
Doar că la mine efectul serviciului se vede pe loc .
Copilul râde şi ţopăie
ca un efect imediat
al cântatului meu .
Biserica
Este mai multă tăcere acolo .
Tăcere şi aşteptare .
Aşteptarea mântuirii sufletului .Totul e mistic .
Sunt niste ritualuri cel puţin tribale .
Cu incantaţii şi miscări bizare .
Altfel toata munca lor e in zadar .
Dacă nu îmi mântui sufletul
e posibil să ratez şansa istorică
de a mă reîntoarce să-mi reiau
somnul întrerupt de viaţă .
De ce un creator de spaţii galactice
ar fi interesat de un puştan
care a tras doua fumuri dintr-un chiştoc
într-o pauza intr-un WC insalubru ?
Cand dormi nu stii nimic
Cand dormi nu stii nimic .
Ce nu ştii nu te doare .
Ştiti ce e ciudat ?
Abia ce ai adormit
şi te-au aşezat ăştia
în patul cu capac
că apar deodată o sumedenie de oameni
care se uită la tine ca la urs
şi încep să te boceasca de mama focului
caşicând
nu ar fi normal şi firesc
ca dupa o viaţa atât de agitată
omul sa mearga să se culce .
Oare nu merit şi eu puţină odihnă
după ce am văzut şi am trăit
toate mizeriile vieţii ?
Pe vremea lui Ceaşcă
mă trezeam la 3 dimineaţa
ca să prind o sticlă de lapte
pentru copilul meu
şi apoi mă duceam la serviciu .
Am lucrat 20 de ani în 3 schimburi
şi am astm de la scamele
pe care le-am înghiţit
in sectia de confectii unde am lucrat .
Ştiţi ca am prins războiul şi foametea
şi am mâncat cir şi iarbă zile întregi ?
După revolutie
fabrica in care am lucrat "s-a privatizat " .
Adica a fost vanduta unui smecher
care dupa ce a cumparat-o pe nimic
a taiat-o si a vandut-o la fier vechi .
Romanii nu mai au unde lucra
si se duc in strainatate
sa stearga la cur babe si mosnegi
ca sa-si poata intretine familia
care face foamea in tara .
Asta e tara spagii .
Copilul vecinului meu ,
un derbedeu si un golan ,
a copiat la bacalaureat
si a luat nota mai mare decat copilul meu
care a invatat ca un prost .
Din cauza asta
al lui e la facultate la locuri fara taxa
in schimb ce al meu copil
e la cu taxa
si trebuie sa muncesc degeaba
ca sa ii platesc studiile .
Stiti cate mizerii
mi-au facut colegii de serviciu
pentru ca nu vroiam sa fur ca ei
si sa trag chiulul ?
Se intampla atatea
Atat de multe lucruri se intampla
pe parcursul unei vieti
incat ne mai trebuie o viata
ca sa povestim .
Dar mai bine sa traim
decat sa povestim .
Atunci de ce sa mai citim ?
Totusi
un om necitit si nepregatit
nu face fata
sa traiasca
acest ciot de viata care ne e dat .
Poetul a plecat in lunga noapte Lăsându-ne tezaur al său gând Transpus in zeci de mii de-acorduri fine Cântate când mai tare când mai blând .
Poetul a plecat în nemurire Suntem mai singuri pe un trist pămant . Dar vocea lui în noi mai spune versuri Rostite când mai tare când mai blând .
Poetul a plecat dar e aproape E România prinsă în cuvânt . E lângă noi şi ne recită versuri Cu tonul său mai tare sau mai blând .
Poetul e acum în dorul nostru Ne mângâie pe faţă ca un vânt Noi il iubim şi-l vom cânta întruna Mai tare uneori sau poate blănd .
O lacrima coboara-acum pe faţă E ca o picătură dintr-un vers. Robotic continuăm a noastră viaţă Tăcuţi ne ştergem lacrima din mers .
Plutesc corăbii pe o mare-ntinsă E Marea Eleganţei în Gând Bun Mă rog la Dumnezeu să ne iubească Şi să-l trimită iar pe Moş Crăciun .
Să ne aducă-n tolbă bunătate Nu-i cer cadouri lucruri care pier . Aş vrea românii să iubească arta Artiştii să nu plece toţi la cer .
Asta e a 5-a poezie (de duminica scriu in fiecare zi cate una ) scrisa probabil de Adrian Paunescu ( i se recunoaste stilul ) care prin mine ne trimite mesaje de dincolo de Styx .
E foarte important să ai opinii Dar unde-n public poţi să le exprimi ? Te-ascultă cineva când îţi spui gândul Când toţi din jur sunt muţi ca nişte mimi ?
Suntem actorii fără nici o sală , Jucăm un teatru prost sau poate bun . Nu este nimeni ca să-ţi poată spune De-ai fost magnific sau ai fost nebun .
E foarte important sa ai opinii Aşa spunea si Marele Adrian : "Omul e om cat mai are opinii " Dar teamă mi-e că toţi vorbim în van .
Putem vorbi o oră sau o lună Pe un subiect sensibil sau spinos Dacă nu este nimeni sa ne-audă Tot dialogul este de prisos .
Suntem în competiţie cu viaţa Şi consemnăm probleme zi de zi Ca să avem o lume mult mai dreaptă Cu cine oare am putea vorbi ?
Eşti martorul istoriei de astăzi Auzi şi vezi atâtea-n jurul tău . Se spune că trăim in libertate E libertatea de-a cădea in hău .
E foarte greu să-ndrepţi o lume strâmbă Vorbim cu surzii ce nu fac nimic . Asa că-ntreb şi eu acum cam într-o doară E cineva pe-aici când vorbe zic ?
Ai remarcat foarte bine ca nu a existat un cult al personalitatii " Adrian Paunescu " nici de la sine pornit si nici de la altii . As putea spune ca , din contra , poetul si-a " neglijat imaginea sa fizica " ca si persoana publica .La el totul a fost spirit .Daca prietenul lui Evgheni Evtusenko ( cu 10 ani mai tanar , n .1933 ) traieste inca , este dovada faptului ca poetul rus a avut mai mult grija de el .Nu mai spun ca EE socheaza si prin excentrismul sau vestimentar ( ex . camasi inflorate ) .Gandeste-te cati bani investeste un artist in imaginea sa : operatii estetice , tinute vestimentare , staff etc Din pacate acum cultul personalitatii are o incarcatura negativa din cauza lui Ceausescu .Poate peste timp lucrurile se vor aseza si nu va mai parea iesit din comun sa lauzi pe un poet mare asa cum a fost AP .
Da, este interesant ce ai dorit: prin inversarea topicii numelui şi
prenumelui l-ai coborât pe marele poet printre oamenii obişnuiţi. De fapt el
este printre oamenii obişnuiţi într-o ipostază comună şi totuşi concentratoare
de energii multiforme, proprie geniilor. Nu cred că poeziei tale i se poate
reproşa veneraţia în …exces, dacă pot să spun aşa, pe care o manifeşti faţă de
poet. Atât timp cât eşti sincer în trăire, arta ta este AUTENTICĂ. În creaţia
artistică acest lucru este foarte important. Eşti totuşi prea mirat faţă de
atitudinea lumii. Înainte de facerea lumii, Creatorul ştia un mare adevăr:
Dragoste cu de-a sila nu se poate, adevăr pe care noi încă îl mai descoperim
după mii de ani „faceri şi desfaceri“ ale lumii, cum se exprima însuşi Păunescu
într-o poezie dedicată lui Eminescu: „Într-o lume relativă/Ce-a făcut şi-a
desfăcut...“ Paradoxal, dar din acest punct de vedere, cei care declară că nu ne
iubesc sunt de apreciat, în sensul în care ei afirmă un adevăr pe baza căruia
noi putem evolua mai clar în univers. În general marile probleme ale lumii au
apărut şi apar din cauza duplicităţilor în jurul cărora gravitează mii de
interese, care mai de care... Din acest punct de vedere viaţa noastră nu ar
trebui să fie întristată fiindcă ceilalţi, fie ei şi majoritatea, nu sunt ca
noi, ci ar trebui mai degrabă ca viaţa să fie o căutare a acelora care ne sunt
asemenea. Pentru că ei există, lucru confirmat pe deplin de Legea rezonanţei
care funcţionează ceas în Univers.
Foarte frumos şi în stil păunescian ai compus: Poetul este medicul de
gardă/Ce opereaza doar cu pana sa/Sădind un dor în sufletul de floare/Ce are
bucuria de-a canta .
Fie ca geniul poetului să-ţi mai trimită zâmbete celeste! Pa ! Florin.
Motto : " Când noi uităm de artă/Şi de frumosul cânt /Artiştii de valoare/Devin încet pamant "
O alta dramă-acuma loveşte România
Suntem în era morţii şi-a celor dispăruţi .
Deschizi televizorul cu inima-nchircită .
Din el revarsă moartea şi nu ai cum să lupţi .
Amară existenţă ,trăim momente grele ,
Le înghitim pe toate , te-ntrebi cum poţi să duci .
Ce joc dansăm acuma şi cine-i dirijorul ?
Ce forţă ne doreste să-i fim umile slugi ?
Abia am dus poetul la groapa veşniciei
Iar glasul sau titanic în noi mai răsuna
O alta ştire tristă doreşte să confirme
Că suntem pe o nava cu-o gaură in ea .
Ne mor artiştii tineri , poeţii închid ochii .
Noi suntem spectatorii acestui joc fatal .
Te-ntrebi ce este viaţa şi care este scopul
Să ştim atatea lucruri cu drame la final .
Suntem portavionul ce duce-o încărcătură
De ştiri ca-n filme horror şi-am vrea sa decolăm
Să le lăsăm pe lună , pe marte sau în stele
Căci vrem să-i spunem vieţii : " Dorim să continuăm ! .
Am vrea să ne dai , viaţă , un semn de preţuire
A noastră conştiintă nu te-a stiut aşa .
Hai strânge valul morţii măcar pentru o clipă
Să ne venim în fire să te putem urma ! " .
Poezia poate fi cantata pe aceeasi melodie ca si " Poetul azi se duce " .
Nota : Motto-ul sunt niste versuri din Adio ,Madalina
Poetul a murit căci vremurile-s grele Nu mai era vreun loc pentru un vers Metafora s-a dus , doar prozaismul este Planeta ce se-nvârte-n univers .
E tot mai tristă ţara fără poezie Iar folkul nu prezintă interes. Suntem bieţi somnambuli orbecăind în ceaţă Pigmeii peste noapte se-nmultesc .
La ora asta cand încerc să fac bilanţul De 20 de ani de viaţă grea Mi-a îngheţat cerneala-n toc şi beau doar zaţul Cafelei ce-altădată aburea .
Aveam cândva idei , aveam şi idealuri Şi-o poftă de un joc spectaculos Azi jocul s-a stricat , suntem mereu in off-side Eşti claxonat chiar si cand mergi pe jos .
Mă uit atent doar de-oi întrezari o rază , O geană de lumină undeva , Dar oamenii din jur îi simt aşa departe De ce nu-ţi plângi poetul , ţara mea ?
Teo, mi-a mai venit o idee! Noi am fost luaţi de val (ceea ce nu e tocmai rău în
aceste condiţii) şi am uitat un lucru esenţial. El poate diminua, căci de
risipit total e greu, multe din tristeţile celor care îl iubesc pe poetul Adrian
Păunescu, tristeţi generate de indiferenţa crasă a intelectualilor României.
Aici ai remarcat foarte bine, pentru că sunt convins că există mulţi oameni aşa
zis simpli care îl admiră sincer pe marele poet.
Am scris o poezie în care am utilizat o temă dintr-o scriere a lui Ion Creangă,
alt mare român, scriere în care apare un gest ce m-a impresionat profund încă de
când eram copil: sărutul pe care îl dă Alexandru Ioan Cuza (domnitor şi ofiţer
în oastea ţării) lui Moş Ion Roată, după ce pe bătrân l-a scuipat boierul. Cuza
face un gest măreţ ASUMÂNDU-ŞI PE DEPLIN eventualul reproş pe care l-ar primi
din partea unor intelectuali ca ...Bogdan Creţu. De la înălţimea funcţiei,
poziţiei sale, Cuza, reprezentantul AUTORITĂŢII PĂMÂNTEŞTI putea fi foarte uşor
atacat că ar fi ridicol, că se coboară nepermis în noianul de ...maculatură al
gloatei. Totuşi Alexandru Ioan Cuza face acel gest fiindcă sufletul lui a iubit
cu adevărat valorile. Să nu uităm că Moş Ion Roată este reprezentantul oamenilor
simpli, sarea pământului, cum îi numea Iisus. Dar reprezentantul acestora este
şi Poetul..., artistul în general, alesul ce cântă bucuriile şi tristeţile
lumii.
Ei, tocmai acel gest pe care l-a făcut Alexandru Ioan Cuza l-a repetat astăzi
Armata Română care l-a înmormântat pe Adrian Păunescu, un Moş Ion Roată trecut
prin cultură al neamului românesc, Armată care l-a înmormântat, spuneam, pe poet
cu onoruri militare.
Hai să judecăm lucid!!! Dacă mergem pe logica lui Bogdan Creţu et. Company, ceea
ce a făcut Armata Română este cel puţin BLASFEMIE, dacă nu ridicol, ridicol,
ridicol!!!
În orice stat Armata este recunoscută necondiţionat ca Forţă, ca Autoritate, ca
valoare la urma urmei, ceea ce este logic, dacă şi Iisus spunea: Să-i dăm
Cezarului ce-i al Cezarului şi Lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu!
Părerea mea, Teo, este că, prin gestul ei, Armata Română compensează cel puţin
acum, la timpul prezent istoric pe care îl trăim, nesimţirea crasă a
intelectualilor grei care, prin tăcerea lor, s-au dezis de valoarea poetului.
Onor în faţa veşniciei de Florin Fînaru
(poezie dedicată Armatei Române care l-a înmormântat
pe poetul Adrian Păunescu asemenea unui erou, cu onoruri militare)
Spre cinstea ei armata tricoloră Omagiază azi eroul stins Şi asumându-şi sarcina majoră Înalţă salve către necuprins.
Azi forţa ei e mare şi-nţeleaptă, Reflexul ei profund şi sănătos Şi-n faţa lumii îşi asumă dreaptă Recunoştinţa ei, solemn prinos.
Înalt ignoră astăzi întrutotul Pigmeii care dau cu pietre-n geam Şi îşi omagiază patriotul În bătălia sacră pentru neam.
Armata mea e astăzi uriaşă Şi chiar de-i pace-n ţară, e război, Căci zidul nepăsării se îngroaşă Şi-avem nevoie sacră de eroi.
Bolnav mereu de greaua lumii temă La jugul sfânt al ţării s-a-nhămat, Iar Ea a hotărât atotsupremă Că-n veci de veci el nu va fi uitat!
Poetul pleacă azi în ceruri ’nalte Armata dă onorul la străbun, Armata ţării a deschis o carte Şi-aude-n zare plânsul unui tun.
Fii împăcat, maestre-al poeziei, Armata Ţării azi te-a sărutat, Ţi-a dat onoru-n faţa veşniciei Şi de scuipatul urii te-a spălat!
Teo, mi-a mai venit o idee interesantă! Nu prea am auzit vorbindu-se
public de către intelectualii acestei naţii
despre influenţa enormă pe care a avut-o poetul Adrian Păunescu în ceea ce
priveşte STIMULAREA altor artişti
de a compune muzică bună. Trecem peste eventualul reproş pe care l-ar putea face
Bogdan Creţu, cum că folkul
ar fi un gen depăşit. A ataca un GEN MUZICAL este o DOVADĂ CLARĂ de incompetenţă
culturală, cel puţin în ceea
ce priveşte capacitatea ta de a funcţiona măcar acceptabil la nivelul receptării
valorilor! Trebuie să fii avariat rău axiologic dacă
ataci un GEN MUZICAL, aşa cum face Bogdan Creţu. Adrian Păunescu a iubit
valorile, aşa cum a afirmat-o. Noi am uitat că
datorită poetului Adrian Păunescu avem astăzi MULTE cântece minunate, compuse
fiind la îndemnul valoric intrinsec pe care
versurile păunesciene îl conţin. Cum să recunoască o naţie de intelectuali pe un
poet care a trăit ATITUDINEA organic, s-a angajat
plenar în socialul ...sufletului omenesc ? Intelectualul român de azi e amorţit,
adormit, inert, acceptând, complăcându-se în condiţia
de umil slujbaş asimilat unui funcţionar comun. Toate astea îl fac INCOMPATIBIL
cu sensul creaţiei păunesciene.
Adrian Păunescu a fost ŞI un om de cultură, un om care a stimulat valorile
să-şi desăvârşească menirea în această lume.
Albert Einstein a spus ceva interesant: Caută să fii nu atât un om de
succes, cât un om de valoare. Exact aceasta a făcut Păunescu
şi chiar numai pentru acest efort CU SIGURANŢĂ încununat de realizări merită
apreciat Păunescu, dacă nu ca mare poet, că văd pe unii
care au oareşce probleme, mici obsesii de buzunar legate de chestia asta. Pa,
Florin.
Raspunsul meu :
Florin , eu il vad pe AP ca un invatator al neamului pentru ca el a fost poetul maselor .Multe din versurile lui au ajuns sa fie confundate cu creatia folclorica , atat de populare sunt .O firma chiar i-a " imprumutat " doau versuri pentru un slogan publicitar " Roata , roata te-om mai inventa o data " .Maestrul pe urma i-a dat in judecata si a castigat procesul si a primit despagubiri banesti .A cumparat pamant in satul Ortoaia de unde era taranul caruia ii facuse poezia : Toader Popa care a reinventat roata; intr-o vreme in care nimeni in satul lui nu avea curent, el a pus o roata pe un parau si un dinam. Arestat de comunisti pentru ca indraznise prea mult, a scapat pana la urma, pentru ca sa se sinucida undeva in anii '90, pentru ca "nu mai aveam pentru ce trai".
Cu gandul al marele nostru poet si l-a cat de mici suntem acum ca nu suntem in stare nici macar sa il omagiem cum se cuvine i-am facut urmatoarea poezie ( sper eu , cantec ).
Dovada ca poezia lui Adrian Paunescu este foarte populara este si faptul ca daca scrii pe Google "cele mai frumoase poezii " apare ca optiune Adrian Paunescu .
Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.
Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.
Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sîngelui din noi.
Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.
Să ne iubim, păgîna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Sîntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.
Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.
Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.
Ce frumoasă eşti
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
Totuşi, iubirea
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Antiprimavara
Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.
Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.
Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
O iubesc pe Alba-ca-Zapada
Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o vad,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.
Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi ca frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.
Legea ei e depărtarea noastră,
Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgera o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.
Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.
Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
Şi îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.
Turture înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei
Hipnoză de toamnă
E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.
Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.
Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.
Intraductibil
Ştiu multe, mai multe decît agenţiile de specialitate,
Ştiu adevăruri mortale,
Ştiu fapte compromiţătoare,
Dar ştiu intraductibil.
Ştiu intraductibil în toate direcţiile,
Nu mai pot nici s-acuz, nici să apar,
Atîta mi se mai întîmplă să pot:
Ştiu.
Ştiu multe, ştiu aproape totul,
Dar ştiu intraductibil.
Mi-e imposibil să spun ce ştiu;
Ce bine era
Cînd spuneam multe, aproape totul.
Dar nu ştiam nimic
Şi eram un palavragiu poliglot.
Nobilul viciu
Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.
Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.
Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Şi n-am avut în rest nici un capriciu
Deşertăciune din deşertăciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
Şi am arat cu ea mereu pământul,
Şi-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.
E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Şi creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu şi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia şi-a rămas femeia,
Puterea mea şi singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.
De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faţa ta, condiţie umană,
Femeia este singurul meu viciu.
Pluton
Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.
A mea
Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.
Cântec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...
Spune-mi ceva
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.
Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
1. Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani
R: Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cuparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta
2. Ti l-am adus in brate pan' la poarta
E minunat si piatra lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea
3. Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir
4. Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti
I-am injurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti
5. Iubita mea, gateste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
S-apoi la nunta regasirii tale
Sa cant ca vanator al lui din corn
6. Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi stii si ce vei vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Caci am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte viata mea
Rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi, cu pămînt cu tot
Pînă cînd vă mai suportă ultimul Charlot.
Nu de el cînd rîdeţi, rîdeţi, rîdeţi voi de voi,
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi.
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strîmbaţi,
Hohotiţi dar n-aveţi ştire voi ce strîmb călcaţi.
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cîrduri mari de raţe trec în sus şi-n jos.
Refren:
O, Charlie Chaplin,, înger vagabond
Hai, bătrîne, vino de sub orizont.
O, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Nu mai sunt deloc parale, casierii, trişti,
Astăzi dau autografe, nu bani la artişti.
S-au născut prea mulţi pragmatici, muzica nu pot,
Hai, Pămînt, reaminteşte-ţi că ai fost Charlot!
Un şofer cu leafă mică şi cu mult umor
Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător.
Că ai fost al celor simpli şi al lor rămîi,
Peste toată lumea veche hohotul dintîi.
Refren
Lăutarii împrumută bani pentru sacîz,
Cifra noastră de afaceri hohotul de rîs.
Facem bancă mondială şi băgăm în ea
Rîsul sărăcimii triste, ca dobînzi să dea.
Nu există omenie unde nu eşti tu,
Că tu eşti curajul nostru de a spune NU!
Învîrteşte-te prin Cosmos, spune ce-ai de spus,
Între-atîtea stele moarte tu Planeta Rîs!
Refren
Manifest pt sanatatea pamantului
Aproape am ajuns sa ne mândrim
Ca mai rapid în acest veac se moare,
Ca noi ne-mbolnavim si suferim
De boala bolilor fara scapare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai si avem puterea inumana
De a vorbi despre acesta rana
Ce va lasa pamântul strep si gol.
Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem cancerosii de elita.
Nu ne mai vindecam cu niciun praf,
Bieti iovi pe o planeta parasita.
Si mai avem si straniul obicei
De-a spune, si-n piept a ne si bate
Ca moartea ne-a facut averea ei
Vânzând înstrainata sanatate.
Si chiar acum, când eu acestea scriu,
Când va vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om macar ireversibil moare.
Oameni politici înca sanatosi,
Barbati puternici situati la cârma,
Priviti acest pamânt de cancerosi!
Uitati-va voi însiva în urma!
De nu cumva sunteti si voi pânditi
Si de sfârsitul nu va e departe,
De nu v-a pus în drum ca sa-i stârniti
Ogoare de cenusa muma moarte.
Si daca va convingeti ca-i real,
Ca omul haituit de moarte este,
Ca zeul lumii cade de pe cal
Strapuns ca de leucemii celeste,
Daca nevasta unuia sta sub
Puterea bolii mari ca într-o cusca,
Daca e cancer într-al lumii trup
Si-n nervii ei miros de praf de pusca,
De ce luptati cu armele de foc
Si-ati dus mortea la perfectiune?
De ce nu puneti banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câstig
Al vreunui doctor sa ne enerveze,
Ci banii dati pe moarte si pe frig
Sa puna omenirea-n paranteze.
Nu-i numarati ilustrului chirurg
Banii luati pe grave operatii
Daca nu stiti si banii care curg
Ca sa distruga rase, neamuri, natii!
Matusa mea face economii
La gaz, lumina si ades la carne
Fara a-ntelege si a sti
Ca-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sânt chemati marii sarmani
Cureaua sa o strânga cu credinta,
Când voi zvârliti fara vreo trebuinta
Sudoarea lor si-a sutelor de ani.
Ne mor parinti de cancer si ne mor
Copii si frati, si cunoscuti si rude
Nimic n-amâna ora mortii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita si noi sa mai traim.
Dati banii nostri pentru sanatate,
Ca astazi am ajuns sa ne mândrim
Cu boala nostra, prima între toate.
Vrem viata pentru cei ce i-am nascut.
Vrem viata pentru noi, aflati în viata,
Ca moartea chiar în noi lucreaza mut
Acum, când noi vorbim despre viata.
Vrem sa traim! Putem sa dam si spert
Pentru macar un an de sanatate.
Opriti va imploram acest comert
De moarte si de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii nostri frati,
Noi v-am cedat si ranguri si proportii.
Dar nu putem continua.
Stopati aceasta competitie a mortii...
La nunta ta
Eu vin la nunta ta, iubito
Si nu voiesc nimic sa-ti cer,
Dar roaga-ti nasii sa ma lase
Sa-ti cant la nunta leru-i ler
Colindator fara de casa,
Colindator fara noroc
Un strop de vin si-un strop de paine,
Iti cant si apoi o iau din loc
Dreptul sa colind il cer,
Dalbe flori si leru-i ler
Pentru ea, doar pentru ea,
Maritata mea...[2X]
Am drum in fata si in urma
Din cand in cand mai mor prin munti
Dar am venit sa-ti cant colindul
Prea fericitei tale nunti
Pot sa-l rostesc si din picioare
Nu am pretentii de mesean,
Versuri Stefan Hrusca - La nunta ta
de pe http://www.versuri.ro
Un strop de vin si-un strop de paine,
Si-am sa-ti colind nepamantean
Dreptul sa colind il cer,
Dalbe flori si leru-i ler
Pentru ea, doar pentru ea,
Maritata mea...[2X]
Iubita mea vanduta lumii,
Nimic n-as mai putea sa sper,
Ca florile nu mai sunt dalbe,
Si leru-i, nu mai este ler.
Dar eu colind batut de lacrimi,
Colind si voi mai colinda
La toate nuntile din lume,
Afara doar de nunta mea.
Dreptul sa colind il cer,
Dalbe flori si leru-i ler
Pentru ea, doar pentru ea,
Marïtata mea...[2X]
In seara asta am primit un e-mail de la Florin Finaru , cel care a scris atat de bine poezia in apararea Titanului .
Flag this messageDespre opiniile scamaMonday, November 15, 2010 7:49 PMFrom: This sender is DomainKeys verified"Finaru Florin" Add sender to ContactsTo: iasievents@yahoo.comCc: iasievents@yahoo.comDespre opiniile ...scamă
Dragă Teo,
Aseară (duminică) am fost la prietenul nostru comun şi am văzut la el, pe Net, opiniile
celor care te-au atacat pentru că i-ai dedicat atâta respect şi frumuseţe
marelui poet Adrian Păunescu. Florin mi-a arătat şi răspunsul lui. Bun răspuns,
de altfel, adresat aceluia/acelora care s-au gândit ei că ar fi tocmai nimerit
să lovească în tine cu vorbele. Dă-mi, te rog, voie să-ţi spun şi părerea mea
din acest punct de vedere.
Înainte însă de aceasta ţin să-ţi precizez că nu doresc să-ţi iau apărarea doar
pentru că ne cunoaştem şi suntem prieteni. Sigur că sunt şi subiectiv, dar dacă
ţi-aş lua apărarea doar pentru că suntem prieteni ar fi puţin. Însă cei care
te-au atacat pe motiv că ai fi ridicol e ca şi cum ţi-ar fi spus: „E ridicol să
te bucuri de artă, de poezie!“. Ei au înţeles că tu i-ai dedicat trăiri frumoase
(exprimate în versuri şi muzică) adulterului Păunescu, nestăpânitului deseori
Păunescu, furiosului Păunescu, păcătosului Păunescu în sens larg. Da, exact
asta a fost în mintea celui care a exclamat: „Mare ţi-e grădina, Doamne!“, după
ce ţi-a auzit (nicidecum ascultat!) creaţia dedicată poetului sau în mintea
celui care a spus că tu nu ai simţul ridicolului. Tu erai din start condamnat,
cu mult înainte ca acordurile tale să zgârie delicatele timpane ale urechilor
domniilor lor.
Dar nu trebuie să te superi pe ei. Nu, nu trebuie să te superi pe ei şi-ţi voi
spune de ce. Nu cred că este nevoie de argumente savante care să convingă cu
privire la adevărul că tu produci valoare! Arta ta este expresia în primul rând
a sincerităţii tale de trăire. Desigur, este părerea mea, altul poate fi de altă
părere. Tu ai cântat pe marele poet, iar a susţine că Păunescu nu a avut talent
poetic este o gafă de proporţii comisă cu vinovăţie, cu vinovăţia de a fi
...incult. Bine, pot înţelege ura unui astfel de individ. Dar, dacă un astfel de
individ chiar crede că Adrian Păunescu nu a avut talent artistic, dacă el chiar
crede aceasta, mie mi-e milă de el...
Mai mult, în esenţă, Adrian Păunescu nu a considerat că el este buricul
pământului. Spunea: „Măcar atât să-mi scrie pe cruce – El a iubit valorile.– şi
mi-ar fi de-ajuns!“ Iar Păunescu nu doar că a spus aceasta, a şi făcut-o! Pe
cale de consecinţă rezultă că te-a iubit şi pe tine! Desigur, nici nu era nevoie
s-o mai spună, tu oricum ai simţit aceasta. Deci este vorba, în primul rând,
despre a apăra valorile. Mai mult, ce-ţi voi scrie în continuare poţi să postezi
pe blogul tău dacă vrei!!!
Dar să revin la ce-ţi spuneam – că nu trebuie să te superi pe cei care te-au
atacat. Îţi voi spune şi de ce. Opiniile lor au consistenţa unor ...scame. În
afară de formulări generale gen „Mare ţi-e grădina, Doamne!“ sau aceea că ai fi
ridicol, nu am văzut la atacatori argumente că Adrian Păunescu ar fi lipsit de
talent. Şi ele erau absolut necesare, atunci când te lansezi în astfel de
afirmaţii. Am văzut argumente gen : „Păunescu a trăit ca un porc şi a murit ca
un porc - 220 de kg!“
Păi, dragă Teo, nu te poţi enerva pe astfel de indivizi. Acestea sunt opinii
...scamă. Ei încearcă să ascundă de fapt ura lor atacând omul Păunescu cu
argumente de ordin moral. Totuşi Păunescu nu a fost un imoral prin definiţie, ca
să nu mai vorbim de faptul că aceasta nu-i scade nici pe departe din valoarea
literară.
Acestea sunt opinii ...scamă. Eu aşa le numesc, deoarece nu au consistenţă.
Accept oricând o discuţie serioasă care să argumenteze că poetul Adrian Păunescu
este mediocru, că opera lui nu ar fi artă veritabilă că, eventual, a plagiat
unele texte sau alte astfel de năzbâtii pe care le-am putea invoca. E dreptul
oricui să pună sub semnul întrebării creaţia oricui, doar de asta ai minte, să
judeci cu ea, nu să iei de-a gata opiniile altora!!! Problema e că trebuie să
faci asta NEPĂRTINITOR, CU VASTĂ CULTURĂ având argumente solide că arta lui
Păunescu n-ar fi artă.
Nu mi se pare o greşeală să ne întrebăm : „Oare, Adrian Păunescu o fi
într-adevăr un mare poet ?“ Dumnezeule, NU ESTE NICI O GREŞEALĂ ACEASTA !!! Este
chiar bine, este semnul că mintea acelui om care se întreabă aceasta chiar
lucrează şi nu ia de-a gata opiniile altora !!! Dar eu aş vrea să-l văd pe acela
care SĂ-MI ARGUMENTEZE SERIOS faptul că emoţiile sufletului meu create de poetul
Adrian Păunescu au fost şi sunt opera unui măscărici, a unui histrion, a unui
mânuitor abil de cuvinte, a unui fals talent literar. Hai, cine se încumetă
să-mi argumenteze aceasta ? Că eu, o picătură alături de milioanele de picături
care vibrau la Cenaclul Flacăra, alături de vibraţia oceanului de iubire Florin
Piersic, nu am făcut decât să mă îmbăt cu un drog ieftin, mediocru. Că, de fapt
noi toţi aceştia suntem ridicoli… Hai, cine se încumetă să-mi argumenteze
aceasta? Promit că nu-l scuip între ochi, însă doresc să aflu cam cât de
aberantă poate fi mintea umană...
Cei care te-au atacat pe tine, dragă Teo, nu se înscriu, însă, în această
categorie a minţilor aberante. Ei doar au opinii ...scamă. Bine, pe cale de
consecinţă, un om care are opinii scamă este şi el cam ...plutitor.
O opinie scamă nu are forţa de a te enerva. Şi, fii atent, o scamă nici măcar nu
te poate murdări! Când vezi o scamă pe tine nu te enervezi. Ar fi prea mult. Pur
şi simplu acţionezi cu calm, o identifici, o apuci şi o înlături chiar cu
oarecare ...graţie. E o scamă... îţi poţi spune în gând. Sau poţi să nu-ţi
spui... Nu te interesează de unde vine şi unde se duce.
Suntem la începutul mileniului trei!!! Doar o scamă mai poate cădea în nepermisa
capcană de a confunda opera unui artist (poet, cântăreţ, actor etc.) cu păcatele
săvârşite de omul pe umerii căruia geniul şi-a culcat cu graţie chipul lui
neprihănit de copil al universului.
Dar pentru scame orice adiere lină (care poate este un răsuflu tandru) poate fi
interpretată drept un uragan! Ele se vor agita, se vor scandaliza dramatic, vor
crede că vine un tsunami eolian menit să le ameninţe existenţa. E simplu de
explicat de ce se întâmplă astfel. Scamele prin definiţie sunt mici, uşoare şi
nu au stabilitate.
O scamă nu va înţelege niciodată că noi, cei care îl iubim pe Poet, suntem
primii care putem să-i recunoaştem imperfecţiunile omeneşti şi suntem primii
care avem un sentiment de neîmplinire pentru că omul Adrian Păunescu nu s-a
ridicat mereu (pentru că de multe ori a făcut-o!) la înălţimea geniului său
literar.
Dragă Teo, în prezenţa unei scame trebuie să te porţi cu mare grijă. Orice
răsuflare a ta o poate irita, o poate ofensa şi crede că îi ameninţi existenţa.
Sunt ciudate scamele. Uneori, dacă sufli asupra lor pentru a le înlătura, ele se
prind şi mai tare de materialul tău deosebit. Şi fii, te rog, atent ! Să le
numeşti gunoi ar fi prea mult ! Un gunoi are o anumită consistenţă, o anumită
greutate... Totuşi, ar fi sub ...demnitatea unui gunoi să-l numeşti scamă!
În prezenţa unei scame, dragă Teo, nu trebuie decât să-ţi ţii puţin răsuflarea
şi să acţionezi cu calm, cu foarte mult calm. O înlături uşor, cum spuneam,
chiar cu o anumită graţie... O înlături pur şi simplu. Fără nervi. Fără să te
intereseze nici de unde vine, nici unde se duce.
Cu aleasă preţuire,
Florin Fînaru
Am sa public aici si comentariile pentru ca s epare ca AP este cu adevarat foarte controversat si polemicile sunt necesare .
1 comentarii:
Anonim spunea...
(Ziarul de Iasi, 16 noiembrie, autor: Bogdan Cretu) http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/adrian-paunescu-intre-poet-si-idol-al-tribului~ni6r8t (fragment) Adrian Paunescu a inceput insa cu doua-trei volume de poezii care il anuntau ca pe unul dintre cei mai buni poeti ai generatiei sale. Ultrasentimente, Mieii primi si Fintina somnambula sint carti valabile si azi. Sigur, in anii '60 ele lasau o impresie mult mai puternica decit o pot face azi. Ceea ce a urmat, cariera politica, agitatorica a scriitorului i-a stricat si opera. Poezia civica a lui Adrian Paunescu, pentru care atita il lauda sau il scuza multi, nu este, de fapt, poezie; este gazetarie versificata. In cadrul generatiei sale, Adrian Paunescu ramine clar in urma unor poeti precum Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru; mai mult decit atit, daca il raportam la poezia care s-a scris dupa 1948, el nu are cum sa fie pus alaturi de Leonid Dimov, Mircea Ivanescu, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Virgil Mazilescu, Ileana Malancioiu etc. Pe toti ii copleseste, e clar, prin cantitate. Eu unul cred ca poetul Adrian Paunescu s-a sinucis atunci cind a ales sa devina o persoana publica, un idol al tribului. Or, asta nu se putea face inainte de 1989 decit situindu-te, cu arme si munitii, cu trup si suflet, de partea puterii. Orice ar spune unii si altii, oricite scuze ar inventa, oricite texte aluzive ar identifica, adevarul evident este acesta: Adrian Paunescu a fost nu doar un poet de curte (ca si Corneliu Vadim Tudor, dar net mai bun versificator), nu doar un adulator al cuplului Ceausescu, ci un propagandist de prima marime al regimului comunist. Cenaclul Flacara a fost, ca unica alternativa la "divertismentul" oficial, un instrument de propaganda extrem de abil, realizat sub stricta supraveghere a Partidului Comunist. Demonstratia a facut-o, intr-o carte mai veche, Paul Cernat. Ca il pling acum toti menestrelii nu e de mirare. El i-a scos din salile caminelor culturale, unde aveau citeva sute de spectatori si i-a adus in fata unor stadioane cu zeci de mii de oameni. Si totusi, nu pot sa nu remarc: acest gen muzical, care este folkul, limitat si mediocru prin natura sa, a fost, la orgine, unul protestatar. Trebuie sa fii genial, ca Bob Dylan, ca sa faci muzica mare dintr-o chitara si citeva versuri. Iti trebuie insa obligatoriu atitudine anti-sistem. Or, in cadrul Cenaclului Flacara, muzica folk devenise o lalaiala obedienta, patriotarda, pe linia nationalismului ceausist din anii '70 si '80. De acord, tinerii erau multumiti, era totusi altceva decit Cintarea Romaniei (eu as spune ca era o versiune mai relaxata, desi la fel de atent controlata), dar in timp ce in Occident existau mari trupe precum Led Zeppelin, Deep Purple, Rolling Stones, Black Sabbath ori Iron Maiden, in Romania in voga erau Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Stefan Hrusca ori, si mai rau, Vasile Seicaru. Spiritele rebele nu au facut multi purici sub obladuirea lui Paunescu: Pheonix, Vali Sterian au dezertat rapid. Eu unul cred ca in urma acestui fenomen ramine o muzica pe care inca o mai asculta "generatia in blugi" a acelor ani, care nu avea acces la ce se cinta afara, pentru ca asta le hraneste nostalgia. Este un atasament afectiv, nu valoric. Dar aceasta muzica va disparea odata cu generatia crescuta sub fascinatia Cenaclului Flacara. Sigur, nu neg exceptiile, dar acestea sint cam putine.
16 noiembrie 2010, 05:33 Comentariul meu : Cu articole de acest gen defaimatoare la adresa folkului considerat " limitat si mediocru prin natura sa " si a poetului national AP care a fost mai intai de toate un mare patriot nu cred ca vom putea educa tanara generatie in spiritul iubirii de tara .A asculta doar muzica rock si heavy-metal de afara gen Led Zeppelin, Deep Purple, Rolling Stones, Black Sabbath ori Iron Maiden , fara folk si muzica populara inseamna sa nu mai fim romani . Hai sa ne instrainam de identitatea noastra si asa mult prea pusa la grea incercare(vezi imaginea Romaniei in lume ) . Nu ar fi mai bine sa ne desfiintam cu totul ca stat si ca tara ? Sa fim ca si kurzii , un popor fara tara ? AP a fost un poet al poporului si prin spectacolele cenaclului Flacara a ridicat un pic nivelul de cultura al tinerei generatii . Lucru care astazi nu-l mai face nimeni .Din contra .Tanara generatie nu mai este preocupata aproape deloc de cultura . Unde se mai citesc azi in public poezii de Eminescu , Bacovia sau Esenin ? . AP a fost un poet popular .Poetii ceilalti sunt mult prea putin cunoscuti de catre romani .Adica nu au jucat un rol atat de activ in viata lor asa cum a facut-o AP . Eu , unul , nu am cantat niciodata un cantec scris pe versurile lui Virgil Mazilescu sau Ileana Malancioiu .AP si-a castigat popularitatea prin talentul sau si nu prin servilismul fata de Ceausescu . Mult respect fata de eruditia tanarului profesor Bogdan Cretu , foarte bun cunoscator al literaturilor lumii dar mai putin cunoscator al faptului ca Romania de azi trece printr-o criza economica , morala si culturala fara precedent .Tanara generatie este aproape lasata de izbeliste .Fiecare se descurca cum poate .Lipsesc mentorii si reperele morale si culturale .Vechii idoli gen Eminescu si Paunescu au fost daramati dar nu s-a pus nimic in locul lor . Epoca post-decembrista este epoca distrugerii acestei tari din toate punctele de vedere . Noi , cei din generatia in blugi il idolatrizam pe AP pt ca a fost " un mentor , un parinte , un far in vremuri grele / A luminat corabii ce cautau un mal " .Ce far are acum tanara generatie ?
